Născut în comuna Borgo-Rus, astăzi Rusu Bârgăului, într-o străveche familie de preoţi, ca fiu al căprarului Petru Reu, din regimentul al II-lea de graniţă năsăudean – Vasile Reu a fost înfiat de către preotul din Maieru, Teodor Bob, bunicul său după mamă, nobil originar din Mănăştiur-Copalnic (în fostul judeţ Someş), văr primar cu Ioan Bob, episcopul Făgăraşului.

Rădăcini străvechi, în Ţara Bârgaielor

Bunicul său dinspre tată, preotul Vasile Reu din Rusu Bârgăului a avut patru feciori: Ion Reu (ajuns preot în sat în locul tatălui său), Pavel Reu (ajuns căpitan în cel de-al doilea regiment de graniţă năsăudean, cunoscut ca un brav stegar şi erou al batalionului, acoperit de glorie în vestita bătălie împotriva unei armate conduse de însuşi Napoleon Bonaparte la Arcole, în 1796, lângă Veneţia), Maftei Reu (căprar în regimentul de graniţă) şi Petru Reu – căprar şi el în acelaşi regiment şi tatăl celui mai vechi poet cunoscut din documente, originar din Ţara Bârgaielor.

Fiind înfiat de parohul Toader Reu, bunicul său dinspre mamă, tânărul Vasile Reu (devenit Bob) urmează şcoala primară din Maieru, apoi şcoala germană din Năsăud şi gimnaziul săsesc din Blaj.

Cu bursă acordată de Ioan Bob, episcopul Făgăraşului, Fabian îşi continuă pregătirea universitară la Cluj, unde face studii juridice şi filosofice, fiind pedepsit (se pare pe nedrept) în ultimul an, de conducerea instituţiei, motiv pentru care a abandonat cursurile şi a pierdut sprijinul bănesc al episcopului, care îi cere imperios să se facă preot.

Se spulberă visul de a ajunge „judecător militar"

În perioada clujeană, poetul îşi schimbă numele de Bob după latinescul Fabian, probabil ca să scape de armată, după cum se obişnuia atunci, cu toate că în tinereţe visase să ajungă „judecător militar” la regimental grăniceresc, după cum relatau câţiva apropiaţi de-ai săi.

Nereuşind să-şi finalizeze studiile juridice, deşi a făcut încercări în acest sens şi la Oradea, nereuşind să obţină postul de „auditor” la cancelaria Regimentului grăniceresc din Năsăud sau măcar de slujbaş „dominal” în satul său natal, Fabian primeşte în 1820 invitaţia lui Gheorghe Asachi (venit să caute tineri învăţaţi din Ardeal pentru a susţine învăţământul românesc din Moldova) şi pleacă împreună cu Vasile Pop, Ioan Costea şi Iosif Manfi la Iaşi, unde devine asistentul lui Asachi.

Paharnic, strălucit profesor, poliglot şi autor de manuale

După câteva luni de la deschiderea cursurilor, turcii suprimă activitatea Academiei Domneşti de la curtea Mitropoliei, în urma revoluţiei greceşti din 1821. Instituţia este redeschisă abia în 1828, de Gheorghe Asachi, sub numele de Gimnaziul Vasilian care a funcţionat, din noiembrie 1834 prin sprijinul domnitorului Mihail Sturza, sub denumirea de Academia Mihăileană până în 1860, când domnitorul Alexandru Ioan Cuza va întemeia la Iaşi, prima Universitate a viitoarei Românii.

Cărturar de elită şi poliglot, Vasile Fabian Bob-Rău (Reu) a devenit un strălucit profesor la Academia Mihăileană din Iaşi, fiind autorul mai multor manuale şcolare, între care o gramatică româno-latină, o aritmetică şi un volum de „Elementele geografiei”, publicate în 1834.

A fost numit paharnic de către domnitorul Mihail Sturza şi a devenit, post-mortem, unul dintre primii poeţi clasici ai ţării.

Viziuni ale cataclismului, pătrunse de un blând umor

Despre destinul spectaculos şi impresionant al lui Fabian s-a povestit vineri, cu prilejul Zilei Naţionale a Culturii, la Biblioteca Judeţeană, acolo unde a fost lansat volumul „Moştenirea lui Fabian", scris de Niculae Vrăsmaş - autorul care precizează că una dintre primele biografii ale poetului a fost scrisă în 1840, de cărturarul doctor Vasile Pop, şi intitulată „Trăsături oareşcare. Din biografia sau viaţa răposatului D. Paharnic Vasile Fabian sau Bob", cartea cuprinde informaţii detaliate despre cel cu care plecase la Iaşi, pentru a servi învăţământul românesc, la propunerea lui Gheorghe Asachi.

La baza acestei lucrări biografice a stat o scrisoare a vicarului din Năsăud, Ion Marian (marele organizator şcolar şi dregător bisericesc fost coleg de şcoală cu viitorul poet la Năsăud şi Blaj). Într-o prezentare mai recentă, scriitorul Teodor Tanco face o adevărată sinteză, bine documentată şi critic referitoare la biografia şi activitatea lui Fabian, rectificând unele inadvertenţe şi insistând asupra necesităţii de a păstra psudonimul de Fabian ca nume principal, aşa cum şi-a dorit poetul.

George Călinescu însuşi, în uriaşa sa Istoria Literaturii române de la origini până în prezent, publicată la Bucureşti, în 1941, scrie despre poezia lui Vasile Fabian-Bob că ar fi înzestrată cu „viziunile cataclismului”, cu elemente idilice dar şi cu „vederi pătrunse de un blând umor”, încadrându-l în capitolul Clasicii întârziaţi, după primii poeţi Văcăreşti, Ion Budai-Deleanu, Dinicu Golescu şi Gheorghe Asachi.

Mihai Eminescu - primul care a preluat moştenirea lui Fabian

Începuturile lirice ale lui Fabian au avut un caracter omagial, au fost scrise în limba latină, fiind închinate personalităţilor acelei epoci precum Mihail Sturza sau Ioniţă Sandu Sturza.

Din nefericire, poeziile scrise de Fabian în română sunt foarte puţin cunoscute, fiind publicate la trei ani după moartea poetului, graţie lui George Bariţiu, pe atunci tânăr redactor-editor la Foaia pentru minte, inimă şi literatură, suplimentul săptămânal al revistei Gazeta de Transilvania, primul mare periodic al românilor din Imperiul Austriac, tipărit la Braşov.

În martie 1839 este publicată pe prima pagină poezia Moldova la anul 1821, iar sub poezia lui Fabian, Bariţiu face un apel către cititorii şi cărturarii vremii: „Mare bucurie ne-ar face cineva, cînd ne-ar împărtăşi mai multe periscope din viaţa acestui bărbat vrednic. Noi nu ştim mai mult despre V. Fabian decît că dînsul a fost născut aici în Ardeal, nepot al vestitului Episcop românesc unit Ioan Bob. De aici, în junia sa au trecut în Moldova, unde ca profesor au deschis visteria ştiinţelor pentru tinereţea românească de-acolo.”

Niculae Vrăsmaş mai scrie în volumul care recuperează creaţia şi readuce în atenţia publică figura lui Fabian – că cea mai importantă poezie a lui Fabian rămâne Moldova la anul 1821, în care versurile sale reuşesc să traverseze veacurile până la noi şi chiar să-l influenţeze pe Eminescu:

S-au întors maşina lumii, s-au întors cu capu-n gios

Şi merg toate dimpotrivă, anapoda şi pe dos:

Soarele de-acum răsare dimineaţa la apus

Şi apune dinspre sară cătră răsărit în sus 

„Aceste versuri au fost ca un sunet de diapazon pentru Eminescu, cel care a preluat primul moştenirea lui Fabian şi a transpus, într-o măiastră simfonie, patetismul lor în Epigonii: S-a întors maşina lumii, cu voi viitorul trece; Noi suntem iarăşi trecutul, fără inimi, trist şi rece”, mai punctează Nicolae Vrăsmaş.

Volumul Moştenirea lui Fabian cuprinde şi o cronologie a vremurilor şi familiei poetului, fotografii vechi sau impresii critice din epocă şi poate fi consultat la Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” din Bistriţa care a şi sprijinit financiar apariţia volumului la Editura Casa Cărţii de Ştiinţă Cluj-Napoca.

Foto: Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc", Bistriţa.