Consilierul judeţean Eugen Curteanu a cerut preşedintelui CJ, Radu Moldovan, să discute cu primarul Creţu şi să-l convingă să renunţe la pârtia de ski de pe Dealul Cocoşului.
"Am susținut investiția într-o pârtia de schi în locuri mai propice. De aceea se află în strategia de dezvoltare a județului. Rugămintea mea, ca și coleg de partid al domnului primar Ovidiu Crețu, încercați să îl sensibilizați pe această temă, să nu arunce 8 milioane de euro pe fereastră. Dacă chiar dorește o porție de ski de care să beneficieze cetățenii municipiului Bistrița, cred că am putea intra într-un parteneriat public cu Primăria Municipiului Bistrița, care ne-ar ajuta și pe noi și ar ajuta și cetățenii municipiului Bistrița” a precizat Eugen Curteanu în ultima şedintă din acest an a Consiliului Judeţean.
Preşedintele CJ, Radu Moldovan, a recunoscut că nu are cunoştinţele necesare pentru a spune dacă e bine sau nu ca pârtia de ski să se facă la Bistriţa, însă nu a pierdut ocazia să îi „taxeze” pe consilierii municipali care de şapte ani blochează acest proiect extrem de necesar şi dorit de bistriţeni.
„Eu am apreciat foarte mult că de-a lungul timpului ați evitat în general să fiți populiști și să transformăm consiliul județean în Consiliul Municipal Bistrița unde ședințele durează câte două zile și o noapte, un loc în care au loc dezbateri puierile și sterile. Eu am altă opțiune. În primul rând nu mă pricep și nu vreau să vorbesc dacă nu mă pricep, cât este de sustenabilă sau de nesustenabilă e această investiție pe care Primăria municipiul Bistrița vrea să o facă. Vreau în schimb să fac câteva precizări: colegii dumneavoastră, de șapte ani de zile l-au blocat pe primarul Crețu - începând de la Agenția de Mediu Bistrița la Agenția Regională Cluj, au apelat la toate tertipuri să nu se demareze un proiect extrem de necesar pentru locuitorii municipiului Bistrița. Parcul de recreere, de distracție, de petrecerea timpului liber, sau cum vreiți să numiţi a fost lansat de primarul Crețu în 2008 și, din păcate din cauza modului în care a fost blocat, nu există nici astăzi. Proiectul a fost blocat sistematic la fiecare colț. Vizavi de pârtie, chiar nu pot să mă pronunț pentru că nu mă pricep. Am încredere în capacitatea aleșilor municipiului Bistrița care vor decide în consecință. Dacă vor decide greșit, vor suporta toate toate rigorile analizei cetățenilor, care vor avea grijă să aprobe sau să îi sancționeze” a răspuns, la rândul său Radu Moldovan.