Cainii comunitari din Romania au scapat de eutanasiere! Asociatiile de protectie a animalelor au inregistrat o victorie impotriva guvernantilor care au votat legea maidanezilor. Curtea Constitutionala din Romania a decis astazi ca aceasta lege este neconstitutionala.
Regizori, compozitori, critici de film, ziaristi, pictori, sportivi, artisti plastici, fotografi, medici si societatea civila au cerut neadoptarea acestei legi. Anul trecut, organizatiile de protectie a animalelor au depus la Curtea Constitutionala si la Presedintie semnaturile stranse impotriva eutanasierii cainilor comunitari. Legea eutanasierii a fost totusi adoptata la sfarsitul lunii noiembrie.
Aceasta prevedea ca eutanasierea cainilor fara stapan se va putea realiza dupa ce autoritatile locale vor consulta populatia prin sondaje de opinie, referendumuri sau adunari de cartier si ca toti cainii vor fi "cipati".
Consiliile locale vor avea obligatia de a infiinta, in functie de necesitati, in termen de 60 de zile de la data intrarii in vigoare a acestei legi, servicii specializate pentru gestionarea cainilor fara stapan si vor trebui sa amenajeze si sa suplimenteze din fonduri proprii in functie de necesitati adaposturile publice pentru caini, se precizeaza in actul normativ.
Mai mult, cainii vor fi tinuti in adaposturile infiintate de consilii timp de 30 de zile, cu exceptia celor revendicati de proprietari.
In situatia in care dupa expirarea termenului „de cazare” cainii nu au fost revendicati sau adoptati, acestia pot fi pastrati in adaposturi, returnati in teritoriu, eutanasiati sau se poate gasi o solutie combinata, conform hotararii consiliilor locale, dupa consultarea populatiei din raza unitatii administrativ-teritoriale respective, mai spune legea eutanasierii.
In adapostul de pe strada Simpozionului din Bistrita sunt in prezent circa 120 de maidanezi. In schimb, pe strazile orasului, sunt cateva sute de caini fara stapan.