Membrii Curţii Constituţionale au respins, în urmă cu puţin timp, contestaţia depusă de către membrii Partidului Democrat Liberal în ceea ce priveşte modificarea programului de mers la vot în ziua referendumului. Aşadar, românii se vor putea prezenta duminică la urne între orele 7.00 - 23.00.
Săptămâna trecută, legea referendumului a suferit câteva modificări. Cea mai evidentă modificare a fost schimbarea programului de mers la vot în ziua referendumului. Dacă iniţial românii trebuiau să voteze între orele 8.00 - 20.00, în urma modificării făcute, urnele vor fi deschise de la ora 7.00 până la ora 23.00.
O zi mai tărziu, după ce legea referendumului a fost modificată, membrii Partidului Democrat Liberal au depus o contestaţie prin care se declarau nemulţumiţi de această decizie.
Contestaţia a ajuns astăzi pe masa magistraţilor de la Curtea Constituţională care au decis că legea care prevede ca referendumul să se desfăşoare între orele 7.00 - 23.00 este constituţională, iar astfel au respins contestaţia depusă de PDL.
În Bistriţa-Năsăud vor fi deschise 313 secţii de votare la care sunt aşteptaţi peste 261.000 de alegători.