În perioada 16 octombrie – 16 noiembrie Primăria Bistrița a derulat programul „Curățenia de toamnă”. 21 de bistrițeni au fost amendați pentru că nu s-au conformat doleanțelor autorităților locale și nu au făcut curățenie.
Primăria Bistrița a desfășurat programul „Curățenia de toamnă”, la care, teoretic, ar fi trebuit să participe toți bistrițenii, dar și asociațiile de proprietari, agenți ecoomici și instiuții publice.
Programul, care s-a desfășurat în perioada 16 octombrie – 16 noiembrie, s-a lăsat și cu sancțiuni, pentru 21 de bistrițeni, care nu au curățat spațiul public din apropierea locuinței sau a firmei lor.
Potrivit raportului Poliției Locale, au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale, dintre care 21 cu amendă în valoare totală de 7.400 de lei și 4 cu avertismente scrise.