Sambată, 8 Decembrie 2012, Casa EMA a organizat prima ediție a Cupei Moș Nicolae la înot. Competiția s-a adresat tuturor copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani care frecventează cursurile de înot, inițiere sau avansați, în cadrul centrului SPA Casa EMA.
Organizată în spiritul sărbătorilor de iarna, competiția s-a vrut să fie puțin diferită de cele organizate până la acest moment la Casa EMA, urmărindu-se în principal încurajarea micuților și a părinților acestora în practicarea și dezvoltarea natației ca sport de masă. Competiția a avut o sesiune de jocuri în apă, probe individuale de înot pe distanțe de 25 și 50 m și ștafetă.
Programul s-a încheiat cu demonstrația de înot facută de antrenorii Casei EMA, încurajați frenetic de pe margine de elevii lor.
Și dacă a fost competiție, atunci normal că au fost și câștigători pe care nu-i vom enumera aici întrucât toți participanții au fost premiați cu diplome, medalii, obiecte și ciocolată pentru a păstra spiritul Sărbătorilor de Iarnă.
Managementul Casei EMA se decalară pe deplin mulțumit de modul de desfășurare a acestei activități sportive și de divertisment. “Nu ai cum să nu fi mulțumit de activitate când citești fericirea în ochii acestor copii ce-și primesc cu emoție premiul ce incununează efortul lor de luni de zile. Felicitări copiilor! Felicitări părinților! Felicitări antrenorilor pentru reușita acțiunii voluntare și sprijinul adus Casei EMA în organizarea acestui eveniment!“