Zeci de plângeri ajung în fiecare an la poliție, după ce numeroși copii cad pradă infracțiunilor sexuale. Din păcate, copiii rămân victime și ale violatorilor și ale sistemului de justiție care nu-i apără deloc...
Nu mai puțin de 80 de plângeri au fost înregistrate anul trecut la Inspectoratul de Poliție Bistrița-Năsăud, prin care se denunța abuzul asupra copiilor care au fost victime ale agresiunilor sexuale - violați, corupți sexual, hărțuiți sexual, însă majoritatea plângerilor au vizat acte sexuale cu un minor.
Polițiștii au reușit să finalizeze cercetările în 50 de dosare, însă justiția i-a scăpat apoi printre degete pe cei care au abuzat cu bună știință de copii.
În ultimii doi ani procurorii bistrițeni au trimis în judecată cinci, respectiv șase persoane care au întreținut relații sexuale cu copii și doar trei pentru agresiune sexuală asupra minorilor.
Nici deciziile judecătorilor nu au fost menite să îi salveze pe copii, puținele hotărâri luate în ultimii doi ani scăpându-i de închisoare pe agresorii care și-au bătut joc de sufletele nevinovate ale copiilor. În majoritatea cazurilor agresorii au scăpat basma curată, cu suspendarea executării pedepsei cu închisoarea.
O statistică clară asupra abuzurilor la care sunt supuși sute de copii din județ nu are nimeni...
Din păcate, nici cei de la Protecția Copilului nu au suficiente date despre abuzurile care se petrec în zeci de case din județ, între patru pereți...
Ei au înregistrat anul trecut doar 14 cazuri de abuz sexual asupra copiilor când, realitatea arată clar că numărul plângerilor ajunse la poliție a fost de cinci ori mai mare.
Ultimul caz, de-a dreptul revoltător, în care o copilă de doar 14 ani a fost supusă ani de zile la violuri repetate, ar trebui să tragă un serios semnal de alarmă asupra acestor probleme și asupra modului în care instituțiile statului își fac treaba.
Detalii despre povestea înfiorătoare a copilei abuzată sexual de tată, ani de zile, puteți găsi AICI.