Încă din luna noiembrie de când au fost reținuți, foștii șefi ai poliției bistrițene se chinuie să scape de gratii. Apărătorii lor se folosesc în acest demers chiar de faptul că împotriva celorlalți urmăriți penali din dosar nu s-a luat nicio măsură preventivă.
Numărul celor umăriți penal în cel mai răsunător dosar de corupție care are în centru IPJ BN a ajuns la 5. La Mureșan, Hasnăș și Cloșcă s-au mai adăugat la început de an fostul adjunct Liviu Olariu, dar și agentul de la Năsăud Mircea Manciu.
Dacă Mureșan, Hasnăș și Cloșcă sunt după gratii încă din luna noiembrie, împotriva fostului adjunct Liviu Olariu și a agentului de la Năsăud Mircea Manciu nu s-au luat încă măsuri preventive.
Tocmai pe asta mizează avocații celor trei foști șefi în încercarea de a înlocui arestul preventiv cu arestul la domiciliu.
„Indică faptul că, în prezenta cauză, mai este cercetată şi o altă persoană căreia îi sunt reţinute aceleaşi infracţiuni, având peste 10 acte materiale la fel de grave cu ghilimelele de rigoare, astfel că, solicită judecătorului a avea în vedere că, faţă de acesta nu s-a cerut şi nu s-a luat nicio măsură preventivă, deşi este la dispoziţia unităţii şi îi poate influenţa pe ceilalţi subordonaţi”, se arată în transcrierea ședinței din 20 ianuarie.
Judecătorii au prelungit însă cu fiecare ocazie arestul preventiv al celor trei, susținând că deși cei trei nu au antecedente penale, impactul negativ produs asupra membrilor comunității prin atitudinea neprofesională „impune cu necesitate reacția fermă a autorităților judiciare competente”.