Săptămâna trecută, polițiștii bistrițeni, împreună cu DIICOT, reușeau să destructureze prima rețea din România specializată în trafic de refugiați. Aceasta era formată, culmea, din romi din Nimigea și Năsăud, fără carte.

Întrebarea care se află pe buzele tuturor este: cum au reușit niște romi fără carte din Nimigea și Năsăud, care se mai și declarau în fața jurnaliștilor „agricultori săraci și cinstiți”, să pună pe picioare o asemenea afacere ilegală?

Pentru a înțelege cum au ajuns romii din Nimigea și Năsăud în această horă, care a fost inițiată și condusă de interlopi turci, trebuie să vedem de unde au pornit. „Agricultorii săraci și cinstiți” se ocupă cu cerșetoria de mai bine de 10 ani. Cei exploatați se pare că erau chiar copiii lor.

Copiii, tratați ca niște obiecte

Micuții erau exploatați încă de când aveau o lună sau două, cu ajutorul mamelor. Ulterior, de la 4-5 ani erau trimiși singuri la cerșit, dar supravegheați de la distanță de părinți. Exploatarea copiilor se prelungea până când aceștia împlineau 14-15 ani, după care se căsătoreau, făceau la rândul lor copii și intrau în rețeaua pusă la punct de părinți sau se reprofilau spre furt.

Romii nu stăteau foarte mult timp în același loc, obișnuind să schimbe țara, mai ales când apăreau probleme, adică atunci când intrau autoritățile pe fir. Mulți dintre ei au ajuns să „facă colecție” de țări unde aveau interdicție. Interdicția era primită pentru cerșetorie sau pentru că-și agresau și exploatau copiii.

Celor mici nu doar că le era furată copilăria, ci aveau și „targeturi”, care, dacă nu erau realizate, duceau la bătăi crunte. „Targetul” era stabilit de fiecare părinte în parte, variind de la 50 de euro pe zi și trecând de 150 de euro (mai ales în țările bogate).

Mai mult, romii își numeau copiii care cerșeau „mâini”. În discuțiile cu alți membrii ai rețelei, romii se lăudau că au avut în ziua respectivă două- trei sau patru „mâini”.

De la cerșetorie la trafic de refugiați

În 2015, când atenția întregii Europe se îndrepta asupra valului de refugiați care venea din țările arabe, romii noștri s-au reprofilat, speculând veniturile mari pe care le puteau aduce acești oameni disperați să ajungă în spațiul comunitar.

Este important de precizat că mare parte din refugiați proveneau din pătura bogată a țărilor de proveniență, astfel că erau dispuși să scoată din buzunare oricât pentru a ajunge în UE.

Romii din Nimigea și Năsăud au intrat în hora traficului cu refugiați la pontul unui confrate din Dumitra. Aceștia practic au intrat într-o caracatiță care era deja dezvoltată și organizată de interlopi turci.

Practic, românii făceau munca de jos și totodată cea mai periculoasă din această „afacere”. Interlopii turci erau cei care îi abordau pe refugiați și luau sumele consistente. Din aceste sume, doar 5-10%  ajungeau la români.

Sarcina românilor era să își găsească mașini de marfă și șoferi și să transporte refugiați pe teritoriul Turciei și mai apoi să îi preia din alte țări și să-i ducă în spațiul comunitar.

Aceștia erau „subordonați” interlopilor turci, care și stabileau ce sumă le revine după fiecare transport. Turcii supravegheau fiecare transport, asigurându-se că românii nu fug sau negociază direct cu refugiații. Asta pentru că bieții oameni puteau fi exploatați și în alte țări, până la pătrunderea în spațiul comunitar.

Deși presa națională vorbea de un „lider” al grupului, se pare că romii erau pe picior de egalitate. Cu toate acestea, turcii făceau puțină discriminare și ofereau cursele mai „bănoase” unora dintre membrii acestei rețele.