Un moment de beatitudine, de deplină mulțumire sufletească. Uiți de toate grijile și problemele. Rar îți este dat să trăiești așa ceva. Pielea ți se face de „găină” deoarece emoția resimțită răspunde emoției sincere și profunde a artistei.
Acesta a fost regalul de muzică (operă, operetă, uverturi – Rossini, Puccini, Verdi, Ceaikovski, Leoncavallo, Lehar, Dendrino ș.a.) de sâmbătă, 6 iulie, la lăsatul serii, pe scena de pe pietonalul bistrițean. De neuitat! Felicitări organizatorilor! Câteva sute de spectatori avizați și mulți alții, atrași de sunetul muzicii. Orchestra simfonică, alcătuită în cea mai mare parte din instrumentiștii Filarmonicii clujene, excelent pusă în valoare de cunoscutul dirijor Romeo Râmbu, tânărul și talentatul tenor Cristian Mogoșan de la Opera din Cluj-Napoca, premiul 2012 pentru cel mai bun tenor din România, au dat culoare și un farmec aparte serii de vis oferită în dar nouă, bistrițenilor de marea soprană ANITA HARTIG, pentru cine nu știe, fiică a acestor meleaguri.
Frumoasă, tânără, carismatică ca prezență, cu o voce de aur. Aparține deja topului celor mai prestigioase soliste din lume. Fără nicio exagerare. Are contracte semnate cu cele mai mari teatre de profil de pe mapamond, până în 2016. Se înscrie firesc pe linia Haricleei Darclée, Marianei Nicolesco , a Feliciei Filip și a Angelei Gheorghiu.
Despre eveniment s-a scris. Nu vreau să reiau nimic. Aș dori să remarc un cu totul alt aspect. Întâmplător am asistat, după spectacol, la interviul dat de ANITA HARTIG TVR-ului. A surprins pe toți cei de față prin maturitate și realism. Da, e conștientă de miraculosul său talent, dar dat de la Dumnezeu: Glasul. Hotărâtoare e însă MUNCA. Nenumărate ore de studiu, de canto, de repetiții...de privațiuni. A renunțat la multe bucurii ale vieții sociale. Nu se grăbește să profite de celebritate. Mimica, mâinile, vocea cristalină dar fermă, totul vorbește de obsesia permanentei autoperfecționări, de „lucrul, evenimentul, spectacolul foarte bine făcut”. Desigur, sunt subiectiv. Recunosc, voi rămâne un fan constant al ANITEI HARTIG, dar dați-mi totuși voie să spun: JOS PĂLĂRIA! În fața sa și a familiei sale care a educat-o și format-o în acest stil de viață. Singurul adevărat!
Acum scriu acest rânduri, furios pe rezultatele Bac-ului din televiziuni, pe veninul și ura din știrile-neștiri cu pluralul neprobat de nimeni niciodată, despre „profesorii ce iau mită și sunt deci toți niște hoți” și brusc ANITA HARTIG mă ajută. Mă pomenesc fredonând „muzica...muzica e viața mea” și mă întreb, întrebându-vă: Oare cum ar arăta România dacă fiecare din noi, acolo unde ne aflăm, am încerca să muncim ca ANITA HARTIG ?!
.jpg)
0728-237 215
