Bistrițenii mai au încă de așteptat până când vor merge la film. Cât? Nimeni nu știe! Cert e că o comisie de la București trebuie să vină să vadă cinematograful și abia apoi să emită avizul de funcționare. Între timp, facturile se adună, consilierii județeni alocând o sumă de 950.000 de lei în plus pentru Dacia.
Avem cinematograf de top, cu sisteme de ultimă generație, cu protecție la incendiu cum puține locuri din România au, însă nu putem vedea filme! Lipsește un aviz!
De mai bine de o lună și jumătate, de când cinematograful Dacia a fost inaugurat, Consiliul Județean așteaptă un aviz de la Consiliul Național al Cinematografiei.
„Am depus toate documentele pentru acreditare. Știm că actele sunt conforme și așteptăm să vină o comisie de la București, în teren, pentru a vedea cinematograful și abia apoi să emită avizul”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Bogdan Ivan.
Când va veni comisia cu pricina la Bistrița și când va fi emis avizul nimeni nu știe...
Între timp, Consiliul Județean suplimentează cheltuielile cu noul centru multicultural, unde funcționează și o sală de spectacole cu 340 de locuri.
În ultima ședință, consilierii au decis că majorează subvenția acordată Centrului Județean pentru Cultură cu suma de 950.000 de lei „din care 600 de mii de lei la secțiunea de funcționare și 350.000 de lei la secțiunea de dezvoltare. Suplimentarea acestor cheltuieli este necesară ca urmare a preluării Centrului Cultural Dacia, spaţiu pentru amenajarea căruia până în acest moment nu s-au putut determina cu certitudine sumele necesare asigurării condiţiilor optime de întreţinere şi funcţionare. De asemenea, pentru asigurarea unei funcţionări corespunzătoare a sălii de spectacole şi a sălii de cinema, pentru optimizarea costurilor de exploatare a imobilului, pentru respectarea tuturor cerinţelor legale cu privire la obţinerea autorizaţiei de funcţionare emisă de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare de la Centrul Naţional al Cinematografiei mai sunt necesare efectuarea unor amenajări şi dotări care să ofere confortul şi siguranţa beneficiarilor finali (cetăţenii judeţului) ai investiţiei efectuate la Centrul Cultural Dacia”, se arată în hotărârea luată de consilierii județeni zilele trecute.