„Sper să vă fi simțit bine la noi și sper că simțiți și voi ceea ce simțim noi când ne gândim la voi și la Republica Moldova în general” a spus Emil Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean, la întâlnirea cu elevii ansamblului din Strășeni, prezenți, timp de o săptămână, în tabăra „Acasă la noi”.
Moderatorul întâlnirii care s-a desfășurat în Sala de Ședințe a Consiliului Județean – profesorul Ioan Seni – a amintit, în cuvântul său introductiv și de donația de carte primită de elevii din Strășeni din partea Bibliotecii Județene „George Coșbuc” dar și de vizita acestora în Turnul Bisericii Evanghelice din Bistrița, de impresiile plăcute cu care au rămas oaspeții în urma vizitei la Alpina Blazna sau la muzeul „Cuibul Visurilor” prezentat în stilul său personal de celebrul profesor Sever Ursa.
Ioan Seni a amintit și de relaxarea la Băile Figa sau de vizita la Herghelia de la Beclean de care oaspeții din Republica Moldova s-au bucurat, precizând și că, la începutul lunii august urmează o nouă serie de copii care vin, de această dată, de la Nistru.
Emil Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean a rostit și el câteva cuvinte de rămas bun pentru invitații moldoveni: „Sunt bucuros că v-am avut drept oaspeți, am înțeles otului Ioan Titieni de la Centru cultural creștin Pahomie de la Gledin...” De altfel, aceștia din urmă, alături de profesorul Ioan Neagoș – au primit din partea Consiliului Județean diplome de recunoștință pentru buna organizare a taberei „Acasă la noi”.