M-am înșelat. A venit cu mașina, purta un tricou lejer și o pereche de pantaloni scurți. Am reușit să-l descopăr pe Iosif Ureche stând la o masă, lângă un lac și privind un apus de soare.

Când era micuț și mama lui îl întreba „Iosif, ce vrei să te faci când crești mare?”, el zicea că drujbar. De ce? Pentru că era îndrăgostit de orice suna tare, făcea gălăgie și reușea să te facă să întorci capul. Era îndrăgostit de sunetul motorului, dar nu ca toți alții, ci atât de tare, încât tresărea când auzea un asemenea zgomot.

Pe când era Iosif în clasa a doua, tatăl lui a cumpărat un scuter. Pe acesta îl foloseau atât frații lui, cât și mezinul familiei. Bineînțeles, doar după ce a mai crescut. Când s-a simțit destul de stăpân pe sine, băiatul s-a urcat pe scuter și a învârtit de accelerație. Din neatenție și probabil din prea mult entuziasm, a căzut și s-a lovit puțin; coate julite, genunchi roșii. Tatăl lui, însă, a tras o sperietură destul de mare și a hotărât să vândă scuterul. Uite așa s-a stins încet și visul lui Iosif. Ei, credeți voi! Omul ăsta, optimist din calea-afară și luptător, ajunge ca la 16 ani să-și cumpere prima motocicletă de 125 capacitate cilindrică, din economiile proprii. Motocicleta nu o aducea acasă, ci o ținea în garajul unui prieten, fiindcă știa că tatăl lui nu ar fi fost de acord cu așa ceva și nu voia să pună sare pe rană.

Îi plăcea viteza și a hotărât că are nevoie de o motocicletă mai puternică, fiindcă cea de până atunci era mai mult o joacă de copii. Astfel, împreună cu un prieten și-a luat una de 400, dar el era cel care o folosea mai des. Totuși, omul nu-i niciodată mulțumit. Când dă de gustul puterii știe că se poate mai mult și face tot posibilul să obțină, indiferent de obstacolele care apar în cale. Astfel, imediat după ce și-a luat permisul pentru toate categoriile, a reușit să-și cumpere propria motocicletă cu motor de 1000. De data aceasta nu mai trebuia să o ascundă pe la nimeni, pentru că tatăl lui a început să se adapteze cu ideea, chiar dacă înghițea în gol de multe ori. Cu acea motocicletă a avut primul incident care s-a soldat doar cu răni ușoare și o pereche de pantaloni ruptă în genunchi.

„Lucrul care m-a determinat să merg pe circuit e faptul că pe stradă lucrurile devin mult mai periculoase. Poți să fii tu cât de bun și priceput, fiindcă vine un altul care nu e atent și-ți taie calea. De exemplu, mergeam pe Tihuța și mulți intrau pe contrasens. Mergeam noapte și era o căruță cu fân. Drumul nu era luminat deloc, eram undeva între localități. Numai cât am apucat să feresc căruța și am atins fânul cu capul și cu umărul. Mai mult de atât, pe circuit nu ai limitare de viteză și nici nu trebuie să-ți faci griji că după curbă o să-ți iasă un cal în față”, povestește motociclistul.

Timp de trei ani a mers cu motocicleta pe circuit, din 2010 până în 2012. A participat de fiecare dată la Track Day, care se referă la deschiderea circuitelor pentru toți motocicliștii care vor să-și probeze limitele.

În 2013 și-a luat inima-n dinți, a adunat banii de care avea nevoie și s-a înscris la Romanian Superbike, categoria debutanți. Cea mai palpitantă fază din tot campionatul a fost cursa pe ploaie. În momentul în care conduci o motocicletă pe ploaie, lucrurile se schimbă radical. Cauciucurile trebuie să fie altele, deoarece aderența e diferită. În rezervor trebuie să pui mai multă benzină, pentru că efortul din partea motorului crește și odată cu el crește și consumul de combustibil.

Iosif, fiind la primul său campionat, nu era foarte în temă cu toate aceste detalii și așa se face că a rămas fără benzină cu 200 de metri înainte de start. Inspirat pe moment, a coborât repede de pe motocicletă și a început să o împingă până la linia de finish.

Iosif va rămâne sigur în istorie cu titlul de campion, câștigat pe ploaie și cu motocicleta împinsă până la stegulețul care anunță încheierea cursei.

„Sportul acesta înseamnă foarte mult psihic. Înseamnă să știi să-ți controlezi ideile și să-ți canalizezi toată energia pe cursa respectivă, fără să te gândești la orice altceva. Este și un sport de fizic. Dacă te gândești că stai doar pe motocicletă și atât, să știi că nu-i adevărat. Fac condiție fizică în fiecare zi și încă mai am probleme uneori. Respirația e foarte importantă!”, afirmă Iosif.

Progresul lui în lumea curselor este unul incredibil. Cel mai sigur, pasiunea și dragostea pe care le canalizează către îndeplinirea visului său, l-au făcut să ajungă atât de departe și atât de repede. Sunt motocicliști care participă la campionate de ani buni și se antrenează destul de des, dar care nu au ajuns încă la performanța tânărului bistrițean. Optimismul care îl caracterizează o fi cu lipici la pistă și la podium, fiindcă de când a început-o la modul serios, nu se mai dezlipește de ele.

Visul lui e să ajungă la un campionat european și... să câștige!

Totuși, pentru așa ceva e nevoie de sponsori și susținători. Cele mai mari șanse le-ar avea dacă ar deveni imaginea unui brand și brandul respectiv să-i achite toate cheltuielile pe care le presupune un campionat. Poate mai este drum lung până acolo, dar avem momentul nostru și Iosif Ureche e parte din noi și ne reprezintă orașul cu mândrie. Astfel, îl putem face brand al orașului.

Probabil nu ne permitem să-l ajutăm, dar sigur putem să zicem o vorbă bună, să încurajăm, să apreciem și să îl susținem în atâtea moduri. Dincolo de cască și costum Iosif e un om care are nevoi, iar una dintre ele e cea a aprecierii. Cu toții ne permitem așa ceva, dar trebuie să vrem. Să-i dăruim din plin aprecierea noastră, pentru că merită.

Iosif, Bistrița e mândră de tine!