În dimineaţa de Anul Nou, când se crapă de ziuă, feciorii satului din Budacu de Sus se întâlnesc la căminul cultural, frumos îmbrăcaţi, aşa cum se cuvine într-o zi de sărbătoare: de aici pornesc în goană pe uliţele (astăzi asfaltate) cu un plug fără brăzdar, având în faţă teleaga şi în continuare lanţuri, prinse unele de altele, traversate din loc în loc de pari şi de brazi împodobiţi care de care mai frumos.

Plugul, costumele şi brazii sunt pregătite cu răbdare şi migală cu o seară înainte. În noaptea de Anul Nou fiecare petrece şi sărbătoreşte cum crede de cuviinţă, iar în dimineaţa de 1 ianuarie, cei care mai sunt în stare se înhamă la trasul plugului.

Totul începe atât de devreme pentru că, în trecut, aveau de terminat umblatul cu plugul până la ora 10, astfel încât oamenii să poată merge la slujba religioasă. Însă de ani buni, spectacolul nu se termină mai devreme de ora 13.00.

La acest obicei iau parte atât tinerii feciori ai satului, cât şi copiii – însoţiţi de muzicanţi care “încălzesc” atmosfera. Cei care pornesc primii sunt feciorii, care îi vizitează pe tinerii necăsătoriţi (fete sau băieţi) şi, la un interval de o oră, sunt urmaţi de copii.

Se începe de la învăţător, preot, primar, urmând apoi cei mai “bine văzuţi” în sat: oameni gospodari şi respectaţi care consideră că este o mare cinste să-ţi intre în curte alaiul cu plugul.

Cel mai vrednic şi mai puternic fecior din sat se află în frunte, la coarnele plugului, având rolul de conducător al alaiului. Tot el este cel care dirijează perechile şi alege ce gospodărie urmează să fie vizitată, având în mână un bici împletit din cânepă, din care pocneşte tot timpul.

Înaintea tinerilor cu plugul merg “momuietele”, deschizătorii de cale, adică cei mai tineri feciori care nu şi-au câştigat dreptul de a trage încă la plug: sunt de nerecunoscut datorită hainelor zdrenţuite, foarte viu colorate, şi a măştilor pe care le poartă pe faţă. Ca să nu fie recunoscuţi, tinerii care interpretează “momuietele” nu vorbesc deloc în timpul procesiunii.

Ei sunt cei care deschid porţile oamenilor vrednici. Cei care i-au enervat sau i-au supărat de-a lungul anului, au acum ocazia de “a-i mângâia” – fie cu mătura pe care o folosesc des, fie prin atitudinea şi gesturile pe care le fac. Nici fetele care au fost obraznice nu scapă de loviturile “momuietelor”.

Nu toată lumea este norocoasă: unii dintre săteni deschid poarta pentru a-i primi pe cei cu plugul, însă aceştia refuză să intre din diferite motive. Fie nu le ajunge timpul, fie nu-l consideră pe om demn de o vizită mai lungă. Însă dacă au apucat să intre cu plugul în curte, tinerii încep să cânte “Anul Nou, Anul Nou, / Anul Nou iar a sosit! / Cu pace şi bucurie / Cu noroc şi fericire! Anul Nou iar a sosit!”

Cei care îi primesc, închină apoi un pahar cu toată lumea şi le oferă cozonaci şi prăjituri. Nu refuză nimeni să bea un păhărel de ţuică, dacă gazda este generoasă în acest sens. Apoi se cântă “La mulţi Ani”, uneori se colindă, după care plugul îşi continuă drumul şi o ia de la capăt până la urmatoarea casă şi următoarea uliţă...

Bătrânii satului povestesc că acest obicei datează de aproape 100 de ani şi că nu a fost întrerupt în Budacu de Sus nici măcar în perioada războiului. Sătenii îl transmit mai departe, tinerilor şi nepoţilor, convinşi că ceea ce se învaţă de la părinţi este sfânt şi trebuie transmis şi păstrat ca atare...