O sumă destul de mare speră Primăria Bistriţa să obţină pentru a reabilita câteva străzi din Centrul Istoric. Pe listă sunt 14 străzi pentru care municipalitatea speră să obţină finanţare prin Programul Operaţional Regional. VEZI ce stăzi ar urma să fie modernizate:
În anul 2012 începeau lucrările de modernizare a străzilor: Liviu Rebreanu, Dornei, Piaţa Centrală, Piaţa Unirii şi Piaţa Petru Rareş. Pentru 6,3 milioane de lei firma Strabag urma să reabiliteze şi să modernizeze 30.000 de metri pătraţi de carosabil, 4.000 de metri pătraţi de trotuare şi 5.700 de metri pătraţi de parcări.
Investiţia era făcută cu bani de la Uniunea Europeană în mare parte (98 la sută), iar restul (2 la sută) erau acoperiţi din bani de la bugetul local.
Lucrările au fost finalizate câteva luni mai târziu, iar acum municipalitatea are din nou planuri pentru modernizarea altor străzi din zona centrală a oraşului.
Pe listă sunt străzile: N. Titulescu, G. Coşbuc, B. Novac, D. Gherea, M. Kogălniceanu, Ţibleşului, V. Naşcu, C. Porumbescu şi A. Vlahuţă – cu pavaj din piatră naturală. Străzile Lupeni, I.L. Caragiale, B.S. Delavrancea, Zorilor şi V. Alecsandri – cu asfalt.
Pentru cele 14 străzi municipalitatea speră să obţină finanţare europeană de 10 milioane de lei (2,2 milioane de euro). Dacă planurile vor ieşi aşa cum îşi doreşte executivul Primăriei Bistriţa, şoferii pot fi bucuroşi că pe 14 străzi din centrul oraşului vor scăpa de gropi şi cratere. Totuşi, conducătorii auto vor trebui să se înarmeze cu răbdare pentru că pe perioada lucrărilor cel mai probabil acele străzi vor fi închise traficului auto.