Conform surselor Ziar de Cluj, Cristian Pomohaci a primit verdictul astăzi, după ce ieri decizia a fost amânată de cei care se ocupă de procesul fostului preot. Acesta nu ar mai avea voie să săvârșească Sfintele Slujbe.
«Conform surselor Ziar de Cluj, Cristian Pomohaci a fost pedepsit cu “depunere din treaptă”, adică va fi oprit pentru totdeauna de la săvârșirea Sfintelor Slujbe (Liturghia, Sfânta Taină, Cununii, Botez șamd) dar poate să-și păstreze titulatura, adică “numele și onoarea șederii în altar alături de ceilalți preoți”. Practic a fost trecut în rândul teologilor timp de un an, până își va rezolva problemele penale. Reamintim faptul că pe rol la Parchetul General este un dosar penal pe numele lui Cristian Pomohaci care a fost acuzat de tentativă de corupere de minori», scrie Ziar de Cluj.
Mitropolia Ardealului a judecat cazul lui Cristian Pomohaci, scos la iveală de publicația Ziar de Cluj acum câteva luni.
UPDATE:
E oficial! Cristian Pomohaci a fost exclus din viața preoțească, conform unui comunicat Agerpres:
„Cazul fostului preot Cristian Dorin Pomohaci s-a încheiat astazi, 6 octombrie 2017, prin Decizia Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului. (...) Pe baza abaterilor canonice reținute și a mărturiilor aduse în apărare, Consistoriul Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului (...) a hotărât: Aplică fostului preot Cristian Dorin Pomohaci sancțiunea: 'DEPUNEREA (DESTITUIREA) DIN SLUJIREA CLERICALă' (pierderea dreptului de a săvârși lucrări sfinte, de a purta ținuta clericală și de a se împărtăși în altar; cel destituit nu mai este cleric, ci are statut de teolog laic, cu posibilitatea de a desfășura activități social-filantropice, culturale, educaționale sau de a fi cântăreț, dupa caz; activitatea și conduita sa vor fi evaluate anual de Chiriarh), art. 4 (q) din Regulament (...) Consistoriul Mitropolitan a constatat că sarcina preoției, cu toate exigențele ei morale, dogmatice și canonice, este prea greu de purtat pentru Cristian Dorin Pomohaci. De aceea, pentru a-i acorda totala libertate de manifestare în afara ierarhiei bisericești de drept divin și a-și putea soluționa problemele juridice din instanțele civile, fără implicarea Bisericii, Consistoriul Mitropolitan l-a degrevat de marea responsabilitate a preoției, trecându-l în rândul teologilor laici», se arată în comunicat.
Hotărârea Consistoriului Mitropolitan este definitivă și irevocabilă, fără drept de recurs.