Iubitor de neam și de glie, Eminescu era numai bun să defileze în orice împrejurare. Poate mai e cineva de opinia mea, dar în anii ăia Scrisoarea III devenise o adevărată golgotă școlară.

Celălalt Eminescu stă ascuns între paginile celor 44 de caiete de notițe personale. Nu e vorba de un jurnal, ci mai degrabă de o succesiune de însemnări proprii, sacadate și eclectice, din vaste domenii de interes, aparent incoerente și care, din această cauză, s-a lăsat cu mari dureri de cap pentru critici. Fizică, sanscrită, fiziologie, filosofie, sociologie, botanică, zoologie, demografie, astronomie, istorie, religie, economie politică, bibliologie,matematică, chimie, toate la un loc și mixate, vorbind despre un Eminescu avid de cunoaștere și în perpetuă evoluție personală. Un Eminescu ”din familia spirituală a lui Leonardo da Vinci”, cum îl numește Vatamaniuc.

La moartea poetului manuscrisele au rămas în proprietatea lui Titu Maiorescu, iar acesta le-a donat Academiei Române. Maiorescu numește acest material ”molozul de aur”, depășit de dificultățile de organizare a textelor. O ladă cu caiete, ca o ladă cu comori. Iată câteva opinii despre caietele lui Eminescu:

Iorga: ”Nici un rând din Eminescu nu trebuie să rămână nepublicat”;

Călinescu: ”Nu-i nimic de făcut decât să fie reproduse în întregime”;

Noica: ”E un miracol că-l avem (pe Eminescu), păstrat întreg în chipul lui interior, în 44 de manuscrise. Va fi un alt miracol când îl com reda vieții, cu o clipă înainte de a se stinge a doua oară, în cele peste 7.000 de pagini care putrezesc”.

Noica e și cel care a lansat celebra sintagmă ”Eminescu, omul deplin al culturii române”, intrigat de grandoarea lumii cuprinsă în manuscrisele din ladă. După ce le citește din scoarță în scoarță, Noica se declară copleșit de un distih stingher de pe colțul unui manuscris: ”Ca o spaimă împietrită, ca un vis încremenit”.

Pentru cei care sunt curioși, aici amănunte despre destinul manuscriselor: http://www.youtube.com/watch?v=HVtDXIQL2Tc

Iată și câteva notițe personale extrase, de-a lungul anilor, din ”molozul de aur” eminescian:

”Artele sunt cristalizarea unor frumuseți a unor raporturi existente. Cu încetarea acesteia ele devin neînțelese” (manuscrisul 2257);

”În fiecare om universul s-opintește. Omul e o întrebare, fiecare om e o întrebare pusă din nou spiritului Universului” (ms.2258);

”Urzirea unui suflet este corpul. Datoria lui de a-l conduce pe acesta in virtute. Sufletele sunt ființe de îngeri înamorate în corpuri de oameni; cu cât mai mult își iubește sufletul pre corpul său, cu atâta omul e mai virtuos. Sufletul e înger, corpu-i om” (ms.2262);

”Crucea bizantină e ca un fulg de zăpadă: mic reprezentant al Universului”;

”Iar ție îți zic, un iubit popor românesc, există un secret- Dumnezeul lumii, mecanica Universului” (ms.2263);

”Națiunea e un complex de eu-ri” (ms. 2262);

”Orice om datorește societății care-l susține un echivalent de muncă, dar nu orice vită încălțată are dreptul de a determina valoarea acelui echivalent”;

”Orce răsad al culturei trebuie să pornească de la știința însăși; nu se poate semăna făină, ci numai grâu, pentru a putea căpăta făină” (ms.2255);

”Slab ca capul unui filosof” (ms. 2258);

”Dumnezeu la adițiunea lumii a greșit cu unul, acesta am fost eu, dar e o minune ce nu esistă în realitate, ci e numai umbra unei greșale” (ms. 2262);

”Oamenii veseli comit mai multe nerozii decât cei triști; dar aceștia comit mai grave”;

”Nu esistă oameni mai neînduplecați și mai duri decât cei preocupați într-una din nefericirea lor”;

”Contrazi-te singur și vei găsi pace”;

”Menirea vieții tale e să te cauți pe tine însuți”;

”Ocazia e iute la fugă și leneșă la întors”;

”Mulți lucrează, dar puțini gândesc”;

”Cu fiecare viață de om perdeaua cade”;

”Doliul este umbra ce-o aruncă cei duși în altă lume asupra chipurilor celor rămași pe Pământ”;

”E ușor să fi nobil, când nu trebuie s-o fii- și ușor de-a fi fericit, când lumea nu caută a te face cu orice preț fericit” (ms. 2258-2259).

Și povestea continuă, Eminescu mai are mult aur de extras.

Crin Triandafil THEODORESCU