(Între noi nu e minciună. Îmi amintesc și acum clipa aceea când și-a ridicat ochii spre mine, ca două mări neumblate, și m-a întrebat frontal: ”Tată, spune drept, există Moșul?” ”Moșul nu există, Mihai, dar există un sfânt. Nicolae, episcopul din Mira Lichiei. El e sfântul care aduce daruri. Iar noi suntem bietele sale ajutoare. Oamenii o să îi spună Moșul, că au memorie scurtă și nu le place adevărul, tu să știi însă că e Sfântul!”)

Se uită lung la mine și oftează din prăpăstii de suflet adolescentin....”tată, hai să îi luăm un cadou prietenei mele, vrei?” Și iată-ne, tată, fiu și Sfânt, prin magazine. El e concentrat, calculează efecte, eu emoționat din două motive: activele din portofel și strălucirea împreună-trăirii cu băiatul meu. În timp ce ochii îi dansează pe rafturi, răscolind cu sete printre ursuleți de pluș și cutii de ciocolată, mă las vrăjit de bucuria clipei, ca de o răscruce de timp. Își întoarce privirile spre mine, în răsvremuri, ca spre un țărm de liniști, ”ce spui, tată, poate parfumul ăsta?!” Dau din umeri, derutat.

E plin magazinul, plin ochi. Ceva mai încolo, o doamnă preoteasă de pe Valea Someșului, înțepenită în dreptul unei vitrine, privește lung și nemișcat, și îi ghicesc gândul pentru fetița ei blondă de acasă. Eleve de liceu își dispută energic orice se poate cumpăra și converti în valoare de cadou. Vânzătoarele sunt în extaz, se cumpără cu frenezie aproape orice propunere, de la trabucuri cubaneze până la icoane bătute în leduri, ca giuvaerele din timpuri bătrâne. E plin magazinul ca de o oboseală lungă și nemeritată.

E seara vrăjită a cadourilor. Știți de unde ni se trage: Sfântul Nicolae, episcopul, și-a împărțit averea săracilor. Atei sau necreștini, credincioși sau anticredincioși, în seara asta ne lăsăm cu toți răpiți de puterile episcopului Nicolae și ne dăruim unii altora daruri de pământ amestecat cu lumină.

S-a hotărât. Achit resemnat prețul neprețuitelor cadouri și ieșim în noapte, ca într-un ocean de cerneală rece. Peste oraș, sfidând atmosfera feerică și multicoloră, o flotă de ciori descreierate șarjează la joasă înălțime Năsăudul, exprimându-se fiziologic printr-un bombardament organic, acid și călduț. O luăm pe jos spre casă, el cu punga de cadouri în brațe, eu emoționat prostește. Nu zice nimic, îi aud mintea mărunțind idei, cotrobăind după sensuri. Tac și îl ascult.

”Tată, dar dacă nu ai bani, ce poți dărui în seara asta?”

Chiar așa, ce putem dărui, când suntem săraci? Când nu-ți ajung banii nici de cartofi eviscerați de ger, ce se poate dărui?

Îmi amintesc, deodată, de tanti Măriuța. Locuia într-o căsuță netencuită, bătrânească, la o margine de sat și de cer, între o pădure sălbăticită și un drum prăfos. Bătrâna mi-a povestit despre cel mai frumos cadou pe care l-a primit în viața ei.

Era seara de Crăciun. O seară dulceagă și sonoră, cu văzduhul apăsat de colinde. Știți cum se colindă, nu-i așa? Întâi, părinții, bunicii. Nașii. Prietenii. Finii. Colegii. Nici nu știi când se crapă de ”Bună dimineața lu Crăciun”. Toată lumea e dispusă spre bine, s-a dat cep veseliei și țuica fiartă sfârâie în pahare groase.

În apăsarea asta de bucurie și sunet, bătrâna Măriuța se pregătea de culcare, în cămașa ei de cânepă. Suflase scurt în lampă și, prăbușită peste țolul de lână, ghemuită în singurătatea ei de supraviețuitoare, mărunțea niște rugăciuni, bătrâne ca și Crăciunul, când, deodată, de dincolo de fereastră, ”Pogorât-aaa, pogorât, Domnul Sfânt pe acest pământ, la margiiiiinea satului, la casaaaa săracuuuului!” A sărit bâtrâna, cu bucurie și cu cutremur, și a aprins lampa și a crăpat ușa, cu țolul în cap, să-i intre în casă păstorii și magii cu vestea minunată...

La ușă, cu lumânări în mână, preotul din sat și preuteasa, răscumpărând cerul, cântau colinda bogatului la casa săracului....

Mihai nu zice nimic, dinspre Someș se aud sloiuri ciocnindu-se ca paharele de cristal, e ger și peste oraș tropăie veselia. Tăcem amândoi și ne luăm puțin de mână, timizi și copleșiți.

Cel mai frumos dar, dintre toate, e timpul trăit alături de oamenii pe care îi iubim.

Lăsați magazinele, pungile colorate și cadourile de pământ... întoarceți-vă acasă și petreceți-vă frântura de sărbătoare cu cei care vă umplu inima de fericire. Acesta e spiritul cel creștinesc al sărbătorilor. Și pentru aceste clipe, sărutmâna Doamne, sărutmâna.

Crin Triandafil THEODORESCU