Cecilia Pungovschi a fost numită pe funcția de city-manager și a devenit omul de sfat al primarului. În 2013, PUNGOVSCHI-BUCUR CECILIA a avut funcția de director executiv la Direcția administraţie publică juridic din Primaria Municipiului Bistrita, iar în toamnă s-a pensionat. Funcția de city-manager a readus-o în primărie.
În mare TAINĂ, primarul Crețu scoate un as din mânecă și își numește city-manager. Cecilia Pungovschi a renunțat la pensie și a devenit omul de încredere al primarului Ovidiu Crețu. Distinsa doamnă din administrația locală deține acum funcția de city-manager. În acest sens, primarul i-a amenajat un birou nou-nouț într-un colț ascuns al primăriei. Biroul city-managerului e la doi pași de cel al primarului Ovidiu Crețu, separat de funcționarii de rând ai instituției.
Funcția de manager de oraș se obține prin NUMIRE directă, dar în baza unui concurs, de obicei formal. Deocamdată, Cecilia Pubgovschi NU a susținut un concurs pentru funcția pe care o ocupă.
În legea 215/2001 - Legea Administraţiei Publice Locale - modificată şi completată, în cap. VIII, art. 112-114, se reglementează locul, rolul şi atribuţiile administratorului public, atât la nivel local, cât şi la cel judeţean.
Iată un articol-cheie care demonsterază că Cecilia Pungovschi e omul de BAZĂ a lui Crețu: Art. 112. - (1) La nivelul comunelor şi oraşelor, primarul poate propune consiliului local înfiinţarea funcţiei de administrator public, în limita numărului maxim de posturi aprobate. (2) NUMIREA şi ELIBERAREA din funcţie a administratorului public se face de primar, pe baza unor criterii, proceduri şi atribuţii specifice, aprobate de consiliul local. Numirea în funcţie se face pe bază de concurs. (3) Administratorul public poate îndeplini, în baza unui contract de management, încheiat în acest sens cu primarul, atribuţii de COORDONARE A APARATULUI DE SPECIALITATE SAU A SERVICIILOR PUBLICE DE INTERES LOCAL. (4) Primarul poate delega către administratorul public, în condiţiile legii, calitatea de ORDONATOR PRINCIPAL DE CREDITE.
Conform declarației de avere, doamna Pungovschi are un salariu de aproximativ 3.000 de lei pe lună.
La nivelul Consiliului Județean, primul manager de județ a fost Vasile Negrușeri, numit pe această funcție de Liviu Rusu, imediat ce Negrușeri a trecut în barca PDL. În mandatul actual, Radu Moldovan l-a numit în această funcție pe Florin Moldovan.
Practic, această funcție îi permite primarului să interpună un om ușor CONTROLABIL (prin prerogativele de numire-destituire), între el și cei doi viceprimari.