Primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, a declarat că cei de la Gloria au dreptate când îşi cer banii dar că Primăria nu poate acorda fonduri pentru un club în insolvenţă.
"Eu cred că au dreptate cei de la Gloria, mă refer la antrenori şi la jucători, să solicite. Eu mi-am arătat întotdeauna dispoziţia pentru a da, dar numai în condiţii legale. Trebuie să înţeleagă şi ei şi toată lumea că nimeni nu îşi riscă libertatea pentru a plăti salarii meritate, de altfel, la Gloria. Faptul că ei merită şi trebuie să primească banii ăştia este perfect adevărat, dar faptul că nu am găsit, nici la Oradea şi nici la Galaţi, o procedură de a atribui banii, ne face să ne punem o serie de semne de întrebare", a spus Ovidiu Creţu.
Primarul spune că el nu crede că Primăria Bistriţa trebuie să administreze un club de fotbal. "Există o astfel de posibilitate, a unui nou club, dar eu cred că lucrurile sunt foarte complicate. Adică eu nu cred că Primăria sau Consiliul Judeţean trebuie să aibă clubul lor de fotbal, eu cred că un club de fotbal trebuie să fie în administrare privată şi să fie sprijinit de administraţiile publice. Nu a venit nimeni cu o asemenea variantă. Eu aştept, dacă există o asociaţie, care nu este cea în insolvenţă şi care are echipă care activează, atunci putem să dăm banii. Dar în condiţiile de astăzi eu nu pot să dau banii respectivi. Vă daţi seama că nu îmi convine situaţia deloc, m-am întâlnit cu oamenii de acolo, le-am spus că banii îi avem dar o să îi primească numai în condiţiile legale", a spus primarul Creţu.
Întrebat dacă crede că Gloria va intra în faliment, primarul spune că nu ştie acest lucru. "Eu nu pot să vă spun dacă va intra sau nu în faliment, pentru că nu mă pricep deloc la lucrurile acestea şi, după cum ştiţi, m-am ţinut departe de aceste lucruri. În afara de a finanţa legal o activitate sportivă nu am intrat în zona periculoasă", a mai spus Creţu.
Pentru mai multe informaţii din sport citeşte: http://www.sportulbistritean.ro/index.php