Primarul Ovidiu Cretu a declarat astazi, in cadrul unei conferinte de presa, ca angajatii Directiei de Servicii Publice vor repara pana in data de 30 iunie 139 de strazi din municipiu. Primaria Bistrita a alocat aproximativ 300.000 de lei in acest sens.
Astazi, edilul orasului a precizat ca "am inceput reparatiile in momentul in care temperatura ne-a permis. Din pacate, vremea ploioasa de afara ne incetineste. Avem o lista cu 139 de strazi care vor fi reabilitate, totalul banilor alocati in acest sens depasind 300.000 de lei”.
Termenul de finalizare al lucrarilor este 30 iunie, insa daca vremea va fi frumoasa, reparatiile vor fi gata mai repede, cel putin asta sustine Ovidiu Cretu.
“A inceput si pietruirea strazilor. Pana in prezent, s-au pietruit 33 de strazi, urmand a se efectua astfel de lucrari la altele 100, atat din municipiu, cat si din cartierele Slatinita, Sarata, precum si Valea Budacului si Valea Ghinzii”, a mai adaugat primarul.
"Atat reparatiile strazilor asfaltate, cat si a celor pietruite, sunt efectuate de angajatii Directiei de Servicii Publice din cadrul Primariei", a mai declarat Cretu.