In fiecare an, pe data de 6 august, credinciosii sarbatoresc "Schimbarea la fata" a Domnului Iisus. In popor, se spune ca odata cu aceasta sarbatoare, se schimba si vremea si incepe sa se simta incet incet apropierea toamnei.
Credinciosii de pretutindeni sunt in sarbatoare astazi. “Schimbarea la fata a Domnului Iisus” aminteste de intamplarea in care Mantuitorul, impreuna cu apostolii Petru, Iacov si Ioan s-au urcat pe muntele Taborului.
El ii urca pe ucenici pe munte, ca simbol al inaltarii spirituale care, din virtute in virtute, duce la dragoste, virtute suprema care deschide calea contemplarii dumnezeiesti.
Acolo pe muntele Tabor, Iisus a mers la o mica distanta de ucenici, moment in care a fost cuprins de un nor si au coborat din cer sa stea de vorba cu El, Moise si Ilie.
O data ce norul a disparut si Iisus s-a intors la apostoli, El avea o fata stralucitoare. Astfel, pe 6 august, crestinii sarbatoresc “Schimbarea la fata a Mantuitorului”.
In seara de dinaintea sarbatorii se tine Vecernia Mare iar a doua zi dimineata se slujeste Sfanta Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur, precedata, de obicei, de Utrenie.
Pe vremuri, sarbatoarea Schimbarii la Fata se situa in Postul Mare, dar a fost considerata o sarbatoare prea vesela pentru perioada respectiva.
Astfel, credinciosii sarbatoresc pe 6 august, cu 40 de zile inainte de sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci. Conform traditiei, in aceasta zi se "proboze" frunza si iarba, adica e coapta, nu mai creste iarba si incepe sa ingalbeneasca frunza.
In aceasta zi se aduc in biserici prinoase din struguri, se binecuvanteaza si se impart, se pleaca in pelerinaj la manastiri.
Se considera ca pana la aceasta sarbatoare trebuie terminat cositul si facutul fanului, pentru ca se trec florile si iarba imbatraneste, diminuand calitatea furajelor.
Se crede ca in aceasta zi, nu e bine sa te certi cu nimeni si nici sa fii certat de catre cineva, ca asa vei fi tot anul, pana la urmatoarele Probajenii.
Fetele nu-i bine sa se pieptene in aceasta zi pentru ca nu le mai cresc coditele, asa cum nu mai creste iarba.
Din aceasta zi se interzice scaldatul. Tot de la aceasta data este interzis dormitul afara.
Totodata, in popor se spune ca din aceasta zi se schimba vremea, incepand sa se simta incet incet apropierea toamnei.