Încă 3,5 milioane de lei și două luni în plus a primit firma care se ocupă de reabilitarea Centrului Municipal de Cultură George Coșbuc pentru a finaliza lucrările la imobilul vechi de 122 de ani. Creativ Group a depus singura ofertă pentru lucrările suplimentare ce trebuie făcute aici ca urmare a revizuirii proiectului tehnic.
Lucrările la Centrul Municipal de Cultură Bistrița-Năsăud ar fi trebuit finalizate vara aceasta însă, din cauza unor noi probleme apărute, clădirea nu va fi gata decât abia peste câteva luni.
În iunie 2013 firma Creativ Group, cea care a câștigat licitația pentru reabilitatea uneia dintre cele mai importante clădiri de patrimoniu din oraș, a început lucrările de reabilitare și modernizare a Centrului Municipal de Cultură. Doi ani mai târziu, în luna în care ar fi trebuit finalizată lucrarea, Primăria Bistrița a scos la licitație lucrări suplimentare la acest imobil, în valoare de 3.567.453 lei, fiind descoperite mai multe probleme care au dus la întârzieri semnificative.
Conform ultimelor informații făcute publice de Primăria Bistrița legate de stadiul lucrărilor de reabilitare a clădirii Centrului Municipal de Cultură „George Coşbuc” Bistriţa, în interiorul clădirii s-au efectuat tencuieli, gletuiri în proporţie de 65% din toată clădirea. În sala mare de spectacole a început curăţarea suprafeţelor tencuite cu înlăturarea celor compromise. De asemenea, a fost consolidată loja centrală.
„Totodată, continuă pozarea instalaţiilor de climatizare, a celor electrice şi de încălzire şi urmează intervenţii de restaurare şi înlocuiri locale la tâmplăria interioară. În ceea ce priveşte exteriorul clădirii, tâmplăriile au fost realizate în proporţie de 80%, iar lucrările de consolidare sunt aproape încheiate. Astfel, au fost ridicate schele de lucru la toate faţadele. Deasupra terasei sudice, lucrările sunt finalizate în totalitate, iar momentan se continuă finisajele exterioare cu respectarea elementelor artistice şi, respectând elementele arhitectonice iniţiale, se execută restaurarea componentelor artistice ale clădirii. La demisol se execută lucrări de punere în valoare a paramentului” explică municipalitatea.
Pentru reabilitatea acestei clădiri Primăria Bistrița beneficiează de o finanțare din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor poli de creştere”, Domeniul major de intervenţie 1.1 „Planuri integrate de dezvoltare urbană. Sub-domeniul: Centre urbane”.
Valoarea totală a proiectului este de 16.036.649 lei însă firma care a câștigat licitația a anunțat că poate realiza lucrarea cu 7.339.383 plus TVA. Problemele descoperite însă după ce au început lucrările au dus la o serie de întârzâieri, municipalitatea fiind nevoită să ceară revizuirea proiectul tehnic al lucrării și să aloce încă 3,5 milioane de lei pentru efectuarea lucrărilor suplimentare stabilite ca urmare a revizuirii proiectului tehnic.
Primarul Ovidiu Crețu a declarat că în urma lucrărilor făcute au ieșit la iveală elemente care nu au fost luate în considerare la proiectare. Ba chiar mai mult, „proiectul în sine nu s-a ridicat la nivelul care trebuia și am avut și probleme de soluționare a unor elemente de proiectare tratate să spunem nu cu toată responsabilitatea necesară unui monument de categorie A. Nu am reușit să finalizăm lucrarea și eu cred că șansele de a se finaliza până în 31 decembrie sunt nu foarte mari de 50 la sută, sau de 40 la sută” a mai spus primarul Bistriței.
Clădirea este amplasată pe șanțul fortificatiei medievale în vecinătatea fostei Portițe a Broaștelor și este o construcție pe trei niveluri (S+P+1) realizată după planurile arhitectului vienez Paul Brang, cel care a câștigat și concursul pentru edificiul gimnaziului evanghelic. Clădirea a fost ridicată în anul 1893 și cuprinde o sală mare de spectacole și 3 săli mai mici, birouri și spații pentru diverse activități de grup.