Bistrițenii care vor să își spele mașina, au de stat zeci de minute sau la alte spălători chiar și mai mult de o oră.
Şoferii bistriţeni care vor să treacă în noul an cu mașina curată au de stat cel puţin o oră la coadă la spălătoriile auto deoarece în aceste momente spălătoriile sunt arhipline și cei care spală mașini nu fac față.
Chiar și la benzinăriile care au garaje amenajate pentru curățarea mașinii bistrițenii stau ce aproximativ o jumătate de oră pentru a-și curăța mașina.
Graba șoferilor este justificată, spălătoriile auto deschizându-și porțile abia din 3 ianuarie. Un spălat al mașinii, exterior-interior, costă între 20 de lei și 30 de lei.
Dacă în alți ani erau firme care veneau și îți spălau mașina în fața blocului în acest an nu mai există astfel de firme deoarece spălatul mașinii înafara spațiilor destinate spălării mașinilor este pedepsită prin lege.