Zilele acestea se demontează Teatrul de vară de pe pietonal. După patru ani în care cortul a rămas nemișcat, Primăria Bistrița a decis că acesta va fi mutat în depozitul Direcției de Servicii Publice.
Timp de 4 ani, cortul de pe pietonal a găzduit numeroase evenimente, dar de atunci niciodată nu a fost strâns. Primăria Bistrița a cumpărat cortul de 450 metri pătrați cu 20.000 euro și l-a montat în Piața Centrală pentru a găzdui evenimentele organizate de Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc” în perioada în care actualul Palat al Culturii a fost în reabilitare.
Pentru a obține venituri, Primăria Bistrița a decis să închirieze acest cort, astfel că orice persoană fizică sau juridică îl putea folosi pentru diverse evenimente în schimbul sumei de 1.800 lei pe zi.
În urmă cu trei ani, primăria a mai investit 38.000 lei pentru mărirea cortului și de atunci cortul a rămas nemișcat. Până zilele trecute, când a început demontarea, bucată cu bucată.
Bistrițenii s-au arătat deranjați de locul în care a fost amplasat acest cort încă de la început deoarece ocupa multe locuri de parcare, care de altfel le-ar fi prins foarte bine, dar bloca și circulația, și așa aglomerată din zona centrală.
În câteva zile, după ce se va finaliza demontarea cortului, circulația se va relua în zona unde era blocată de cort și de scenă.