Artista va concerta la Bistriţa de Ziua Tineretului, pe scena de pe pietonal în acea zi urmând să urce şi Prefix 990 dar şi DJ Michael Star. Municipalitatea a pregătit mai multe evenimente de 1 şi 2 mai pentru bistriţeni, programul fiind gândit pentru ca toată lumea să se distreze şi să se bucure de sărbătoare.
În 1 mai sărbătorim Ziua Muncii, iar în 2 mai Ziua Tineretului, motiv pentru care autorităţile locale au organizat mai multe activităţi pentru bistriţenii dornici să petreacă în aceste două zile.
Pentru ziua de 1 mai municipalitatea a organizat un recital al Fanfarei "Golgota" condusă de dirijorul Cornel Moldovan şi unul al fanafarei din Rodna condusă de dirijorul Iosif Fodor. Cele două fanfare vor concerta în Parcul Municipal, prima între orele 11.00 - 14.00, iar cea de-a doua între orele 14.00 - 17.00.
Ziua de vineri, 2 mai, va fi mult mai aglomerată, Primăria Bistriţa pregătind mai multe jocuri şi concursuri care se vor desfăşura în Parcul municipal începând cu ora 12.00.
De la ora 18.00 bistriţenii sunt aşteptaţi pe pietonal unde atmosfera va fi încinsă de Corina. Interpreta va urca pe scenă pentru un recital, însă înainte de asta bistriţenii se vor putea distra pe versurile melodiilor interpretate de Prefix 990 şi pe muzia ce o va pune DJ Michael Star.
Pentru că orice sărbătoare şi petrecere trebuie să fie cu dans, pe scena de pe pietonal vor urca membrii trupei de dans Reborn care vor arăta spectatorilor ce înseamnă dragostea pentru dans.