Surprinză de proporţii pentru bistriţenii care şi-o aminteau ca vedetă de televiziune sau fostă Miss România şi care au re-descoperit-o, ieri seară, la Sinagogă, într-o postură inedită: frumoasa actriţă Daniela Nane şi-a uluit spectatorii cu un recital de dragoste foarte intens şi pasional care s-a sfârşit cu ochii în lacrimi...
Frumoasa actriţă Daniela Nane şi-a vrăjit spectatorii ieri seară, la Sinagogă, cu un recital care a cuprins emoţii dintre cele mai diverse şi complexe – de la fiorul primului sărut, la dragostea pasională, de la nostalgie, la exuberanţă, de la veselia jucăuşă a Anei Blandiana la nostalgia eminesciană…
Spectacolul “Pianul cu Poeme” prezentat de Sebastian Crăciun – realizator Radio România Cultural – a avut drept cuvânt cheie dragostea, poemele recitate de Daniela Nane fiind admirabil amplificate de interpretările pianistei Ioana Maria Lupașcu care a smuls ropote de aplauze la scenă deschisă cu armoniile imaginate de Astor Piazzolla, Rahmaninov, Constantin Silvestri, Saeed Sharifian sau Ioan Dobrinescu.
După ce şi-a cucerit publicul cu o senzaţională interpretare a unui poem de George Coşbuc, actriţa Daniela Nane a făcut senzaţie recitând din Ana Blandiana şi Magda Isanos iar în final, a recitat cu lacrimi în ochi poemul lui Costache Ioanid – “Ştergarul”.
Cele două artiste s-au aflat pentru prima oară la Bistriţa, în această formulă, evenimentul fiind organizat de Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud şi Societatea de Concerte.
Daniela Nane – actriţă la Teatrul Bulandra din Bucuresti din 1995, cu un masterat al Ligii Europeane a Institutelor de Arta din Amsterdam şi Berlin şi un masterat în Cultură, civilizaţie şi teatru japonez la Catedra teatrală Unesco, în 2012 – a debutat în teatru sub îndrumarea regizoarei Cătălina Buzoianu, în spectacolul “Patul lui Procust”, după care au urmat alte zeci de spectacole, precum: „O scrisoare pierdută”, „Scandal la Palermo”, „Fuga” şi noile producţii realizate în regia lui Andrei Şerban – “Omul cel bun din Seciuan” şi în regia lui Alexandru Darie – “Conversaţie după înmormântare”. Tot în 1995 debutează şi în film, în “Eu sunt Adam”, în regia lui Dan Piţa, urmând roluri în filme de lungmetraj sau de televiziune, româneşti sau internaţionale. Mare iubitoare de poeziei, actriţa a fost invitată de-a lungul timpului în numeroase spectacole, atât în București, la Ateneul Roman, cât și în alte oraşe din România.
Pianista Ioana Maria Lupașcu a fost studenta marelui pianist Lazar Berman, la Accademia Europea di Musica, Italia, a fost laureată a numeroase concursuri din România, Grecia și Turcia – fiind o prezență constantă pe scene din Italia, România, Elveția, Belgia, Turcia și Spania. A cântat sub baghetele unor dirijori importanți: Jean Francois Antonioli (Elvetia), Ladislau-Petru Horvath (Italia), Sabin Pautza, Tiberiu Soare, Theo Wolters (Olanda). În 2012 aduce ca inovație scenică alăturarea muzicii clasice dansului flamenco reprezentat de Lucas Molina, în spectacolul SEDUCCION. În 2014 colaborează cu contratenorul Cezar Ouatu și tot în 2014 ia naștere proiectul PianoTango. A realizat spectacole eveniment împreună cu mari personalități ale artei teatrale precum Ion Caramitru, George Banu, Daniela Nane, Marian Rîlea, Constantin Chiriac.