DGASPC BN a deschis sărbătoarea copiilor cu „Serbarea de 1 Iunie”, eveniment ce a avut loc astăzi începând cu orele 10.00 la Baza de Agrement Lac. Copiii aflaţi în plasament la asistenţii maternali profesionali din judeţ au avut parte de momente artistice care au conturat un spectacol pe cinste.
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud a organizat astăzi un eveniment dedicat copiilor aflaţi în plasament la asistenţii maternali. Spectacolul a început de la orele 10 la Baza de Agrement Lac şi a adunat zeci de copii curioşi şi emoţionaţi.
Cu zâmbetul pe buze şi cu emoţii, copiii s-au bucurat de fiecare moment şi au aplaudat evoluţiile prietenilor care au avut grijă de programul special. Au dansat, au cântat, au spus poezii şi au jucat pe muzică ardelenească. Emoţiile s-au putut citi pe feţele lor, însă au bifat cu brio momentele artistice care au format spectacolul organizat de DGASPC.
„Pe tot parcursul evenimentului vor fi momente susţinute de copii. De la momente artistice, folclorice până la jocuri. Iar dacă vremea caprisioasă va ţine cu noi vom juca popice, vom desena, iar la sfârşitul spectacolului vom încinge cu toţii o horă”, au declarat pentru Bistriţeanul.ro organizatorii evenimentului.
Mai emoţionaţi decât copiii au fost asistenţii maternali. Aceştia nu au încetat în felicitări, aplauze şi fotografii care să imortalizeze evenimentul atât de important pentru cei mici.