De astazi copiii din Albestii Bistritei merg la scoala. Daca in prima saptamana parintii au refuzat sa ii lase sa faca naveta pana in alta localitate pentru a merge la cursuri, incepand de astazi micutii merg la scoala in Galatii Bistritei.
Pentru copiii din Albestii Bistritei scoala a inceput cu o saptamana intarziere. Asta pentru ca parintii lor au refuzat sa ii lase sa faca naveta intr-o alta localitate pentru a ajunge la scoala.
Postul de invatatoare din localitatea Albestii Bistritei a fost redus si astfel copiii de acolo sunt nevoiti sa mearga la o alta scoala. Parintii au refuzat sa isi lase micutii sa faca naveta si amenintau ca daca in Albestii Bistritei nu va fi adusa o alta invatatoare vor ingheta anul scolar.
Intr-un final, dupa multe discutii, primarul comunei Albestii Bistritei, Vasile Gaurean a ajuns la un acord cu parintii si i-a convins ca important este ca elevii sa frecventeze cursurile chiar daca sunt intr-o alta localitate.
Astfel ca astazi, copii din Albestii Bistritei au inceput noul an scolar.
“Copiii din Albestii Bistritei au inceput de astazi scoala. Toti au venit aici la Galatii Bistritei si au fost deja integrati in clasele in care trebuie sa frecventeze cursurile” spun reprezentantii scolii generale din Galatii Bistritei.
In urma comasarilor facute in acest an 1756 de elevi sunt nevoiti sa faca zilnic naveta pentru a putea merge la scoala.
Acestia au la dispozitie, din partea Inspectoratului Scolar Judetean Bistrita-Nasaud, microbuze cu care sa fie transportati din localitatile de domiciliu pana in cele unde frecventeaza cursurile.