Viceprim-ministrul Sevil Shhaideh a semnat astăzi la Bistrița primul contract din România care va fi finanțat prin fonduri europene pe noul exercițiu financiar, prin Programul Operațional Regional 2014-2020.
Poarta Transilvaniei urmează să intre în curând în amenajare! Vice prim-ministrul României, și totodată Ministru al Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, Sevil Shhaideh a semnat astăzi la Bistrița, contractul de finanțare pentru primele loturi (2,3 și 4) din Poarta Transilvaniei.
La eveniment au fost prezenți și primarii din localitățile străbătute de acest drum, care se întinde pe o distanță de aproape 50 km pe ruta Colibița - Bistrița-Bârgăului – Prundu Bârgăului (DN17) – Josenii Bârgăului (DN 17) – Strâmba – Ilva Mică – Măgura Ilvei.
Proiectul semnat la Bistrița este primul proiect semnat în România pe noul exercițiu financiar pe Programul Operațional Regional 2014-2020 care va deservi 23.000 de cetățeni.
Valoarea totală a contractului de finanțare este de aproximativ 38 milioane de euro, iar finanțarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile prin Programul Operațional Regional.
„Am ținut să fiu astăzi alături de dvs. pentru a marca primul contract pe drumuri județene din POR. Astăzi este și ziua Internațională a Dorului și pot să vă spun că mi-a fost dor să reiau această etapă extraordinară de semnare a contractelor de finanțare pe POR”, a spus Sevil Shhaideh.
Din materialul VIDEO aflați detaliile acestui proiect:
5532 vizualizari
loading...
404 Not Found
Server Error
404
Page Not Found
This page either doesn't exist, or it moved somewhere else.
Avertisment: Introducerea comentariilor la articol este posibilă doar autentificat cu contul de FaceBook. Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate pe site.
NOTĂ: Bistrițeanul.ro vă roagă să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse cititorilor care au postat un comentariu sau persoanelor despre care se scrie în articol, se va sancționa prin cenzurarea partială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta comentarii.