Poliţiştii de la Serviciul Investigarea Fraudelor şi Biroul Poliţiei Rutiere au depistat ieri, în municipiul Bistriţa, un bărbat de 36 ani, din comuna Fundu Moldovei, judeţul Suceava, care transporta alcool de contrabandă.
Acesta transporta cu un autoturism cantitatea de 60 litri lichid incolor, ambalat în 30 de sticle din plastic şi care prezentau un miros specific de alcool, fără ca acestea să aibă aplicate etichete şi banderole specifice.
Bărbatul nu a putut prezenta documente legale de provenienţă pentru bunurile identificate în interiorul autoturismului, motiv pentru care s-a dispus ridicarea în vederea confiscării a întregii cantităţi de produse accizabile, în valoare estimativă de 3.000 lei.
Serviciul de Investigare a Fraudelor continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile fără a fi marcate corespunzător ori cu marcaje false “.