Veşti bune pentru doamnele şi domnişoarele care nu au reuşit încă să se înscrie la parada Fashion Trend Zadia ce va avea loc pe stadionul “Jean Pădureanu”. Organizatorii anunţă că termenul până la care se pot face înscrierile pentru participarea la eveniment s-a prelungit până în 28 septembrie.
O prezentare de modă spectaculoasă în cadrul căreia peste 1.200 de zadii vor fi purtate de doamnele şi domnişoarele care iubesc prezentările de modă. Evenimentul se anunţă a fi unul spectaculos, mai ales pentru cei care iubesc portul popular.
“Manifest pentru portul popular - Zadia” este organizat de Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud care invtă doamnele şi domnişoarele să participe la cea mai pare prezentare de zadii, eveniment ce ar putea intra în Cartea Recordurilor dacă totul decurge aşa cum speră organizatorii.
Deşi parada era anunţată pentru finalul acestei luni, organizatorii anunţă că data a fost schimbată şi că parada va avea loc abia în 29 septembrie.
Aşadar şi termenul până la care doritoarele se pot înscrie pentru a purta o zadie la paradă s-a prelungit până în data de 28 septembrie. Înscrierile se fac prin e-mail la adresa: manifest.zadia@yahoo.com sau la numărul de telefon 0748827432 ori direct la sediul Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, la secretariat, strada G-ral Gr.Bălan nr.11, de luni până joi, între orele 09.00 - 16.00.