La birourile electorale s-au primit mai multe contestații din partea mai multor formațiuni politice nemulțumite de rezultatul alegerilor. S-au primit chiar și contestații din partea unor personaje care nici măcar nu au participat la alegeri, dar le-au contestat. AFLĂ ce inepții au mai reclamat contestatarii alegerilor:
La Biroul Electoral Județean și la cele locale au ajuns mai multe sesizări, formațiunile politice și nu numai, contestând rezultatele în mai multe circumscripții din județ.
Prima sesizare a venit de la PNL care, inițial, a solicitat anularea alegerilor în comuna Telciu și renumărarea voturilor în Șieu Odorhei și în orașul Sîngeorz-Băi - pentru Consiliul Local.
Pentru că solicitările de renumărare a voturilor la Șieu Odorhei și în Sîngeorz-Băi ar fi ajuns la judecata birourilor electorale de circumscripție locală, PNL a încercat să forțeze nota și le-a transmis Biroului Electoral Central, solicitând anularea alegerilor în toate cele trei circumscripții, o decizie legată de contestația PNL BN urmând să vină zilele viitoare.
La nivel local au rămas de soluționat o serie de plângeri făcute de UNPR, care a depus cinci sesizări prin care solicitau renumărarea voturilor în comunele Dumitra, Mărișelu, Șieu Măgheruș, Tiha Bârgăului și în orașul Năsăud, contestații respinse în totalitate.
Cei de la UDMR au solicitat și ei renumararea voturilor în Șintereag, și, deși au vrut să conteste alegerile și în comuna Lechința, reprezentantul partidului nu a mai ajuns în timp util cu sesizarea la biroul electoral.
Nici la nivel județean cei care au formulat plângeri prin care contestau rezultatul alegerilor nu au avut vreo șansă de câștig, la biroul electoral fiind înregistrate două sesizări din partea romilor, prin care se solicita pe de-o parte analiza mandatelor din întreg județul, deoarece au ajuns la urechile celor de la Partida Romilor o serie de probleme.
În solicitarea ajunsă la Birou Electoral Județean din partea Partidei Romilor se arată că „am primit o serie de sesizări cu privire la repartizarea mandatelor de consilieri locali. Ceea ce vă adresăm soluționarea acestei sesizări”... Ce ar trebui să înțeleagă cei de la BEJ din această reclamație - greu de spus. Dar, se poate și mai rău! O altă sesizare a venit la BEJ din partea unui „viitor consilier europarlamentar”, Racoți Romeo, care a sesizat Biroul Electoral „că PSD-ul ar fi plătit oameni din biroul electoral din Lechința și Vermeș să nu iasă nu Romeo primar și consilierului lui”.
Nici una dintre cele două sesizări ajunse la BEJ nu are nici o șansă de a fi admisă deoarece legea prevede că pot depune contestații doar cei care participă la alegeri, ori nu este cazul celor două formațiuni politice ale romilor.