Consilierii județeni sunt convocați astăzi, de urgență, într-o ședință extraordinară a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud pentru a-i acorda lui Tibi Ușeriu, ca urmare a câștigării celui mai greu maraton din lume, Premiul de Excelență al județului Bistrița-Năsăud.
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud este primul care premiază performanța lui Tibi Ușeriu, cel care a câștigat sâmbătă cel mai dur maraton de pe planetă și a dus steagul României dincolo de Cercul Polar.
Consilierii județeni sunt convocați astăzi, la ora 15.00, în ședință extraordinară pentru a aproba proiectul de hotărâre „privind acordarea Premiului de Excelență al județului Bistrița-Năsăud, domnului Tiberiu Ușeriu, în urma câștigării Maratonului «6633 Arctic Ultra»- ediția 2016".
Detalii despre performanța bistrițeanului puteți găsi AICI.
El a fost felicitat sâmbătă dimineața și de președintele CJ Emil Radu Moldovan pentru victoria sa, iar președintele României, Klaus Iohannis, a transmis și el un mesaj de felicitare maratonistului bistrițean.