Asta sustin reprezentantii Directiei de Sanatate Publica care nu au nicio statistica referitoare la bistritenii care au avut nevoie de ingrijiri medicale dupa ce au consumat etnobotanice sau alte substante ilegale. Cu toate acestea, numai in ultimele luni, peste 30 de tineri au fost arestati pentru trafic si consum de droguri.
Problema etnobotanicelor este una reala si la nivelul judetului nostru. Tot mai multi tineri sunt depistati de politisti si procurori ca fac trafic si consuma etnobotanice sau alte substante ilegale.
Numai in ultimele luni, politistii si procurorii au retinut peste 30 de tineri care erau acuzati ca au facut trafic cu droguri.
Tinerilor li s-au adus acuzatii si ca au consumat si ca pus la dispozitie diferite locatii pentru a putea fi consumate substante etnobotanice.
Cu toate acestea, nicio institutie nu are o statistica care sa arate cati bistriteni au avut nevoie de ingrijiri medicale dupa ce au consumat substante halucinogene.
“Nu avem o statistica pentru a stabili cati bistriteni au avut nevoie de ingrijiri medicale dupa ce au consumat substante etnobotanice sau alte substante ilegale. Numai daca daca ni se cere de la Ministerul Sanatatii sa o intocmim”, au declarat reprezentantii Directiei de Sanatate Publice Bistrita-Nasaud.
Conform purtatorului de cuvant al Spitalului Judetean de Urgenta Bistrita-Nasaud, Gabriela Remes, de la inceputul anului si pana in prezent la spital au ajuns doi tineri care au avut nevoie de ingrijiri medicale dupa ce au consumat etnobotanice.
Nici macar Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Anti-Drog Bistrita-Nasaud sau Inspectoratul de Politie Judetean Bistrita-Nasaud nu au o statistica privind numarul consumatorilor de droguri din judet.
Totusi, anul trecut, in luna aprilie, cinci elevi de clasa a XII-a au fost retinuti de politie fiind acuzati de trafic de droguri. La acea vreme, politistii au identificat aproximativ 45 de tineri care cumparau droguri de la aceasta grupare.