Nu numai municipalitatea are de suferit din cauza firmelor de utilități care sparg carosabilul și „uită" luni în șir să repare zonele în care au lucrat, ci și conducerea Consiliului Județean se plânge de nesimțirea firmelor de utilități care distrug drumurile județene și apoi nu le mai repară.
După ce în urmă cu o săptămână primarul Ovidiu Crețu se plângea de modul în care furnizorii de utilități înțeleg să își facă treaba și să repare carosabilul pe care l-au distrus, ieri și conducerea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud s-a plâns de aceleași probleme.
„Din păcate, lucrările făcute la infrastructura de apă canal și neseriozitatea companiilor care nu respectă legea și autorizațiile de construcție ne-au pus în situații de a avea drumuri cu fundația foarte afectată. Odată cu terminarea alegerilor din 5 iunie, cu noua conducere pe care Consiliul Județean o va avea la Serviciul de Drumuri, fiecare intervenție într-un drum județean fără autorizație va însemna plângere penală din partea CJ pentru cei care nu înțeleg că nu este stână fără stăpân și că trebuie să lucreze conform autorizațiilor. E cu mult mai comod pentru companii și profitul crește cu mult mai mult, dacă calăm un buldozer în drum și punem rețeaua în acostament în condițiile în care avem 10 m de la șanț până la casă, dar acolo sigur că mai trebuie să mai lucreze și manual, nu putem lucra cu un boldo mare și trebuie unul mic... Eu vă spun că nu vom mai face niciun fel de rabat pentru cei care vor încălca legislația pentru că în momentul de față avem oameni care nu înțeleg că odată un astfel de drum tăiat, oricât de mult ți-ai dori să îl repari, nu mai poți să îl aduci la stare inițială", a precizat revoltat președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan.