Începând cu anul 1977 la Bistrița se organizeaza de către Liceul de Muzica, în luna mai, Concursul Național de interpretare a muzicii românești, Sigismund Toduță, care în 2015 a ajuns la ediția a XXXII-a.
Este un concurs unic în țară, prin repertoriul impus (exclusiv piese de muzică cultă, compusă de muzicieni români) și cuprinde un program cultural cu participarea unor tinere talente de la școli și liceele de muzică din țară, de la preșcolari la elevi de clasa a XII. Concursul este structurat pe două secțiuni-Interpretare instrumentala pt elevii de la clasele pregătitoare şi clasele I-XII respectiv Canto clasic - pt elevii claselor IX-XII.
Evaluarea concurenților va fi realizată de către un juriu de specialitate alcătuit din cadre didactice din învățământul artistic universitar și preuniversitar avându-i preşedinte pe dl. Prof. Univ. Dr. Adrian Pop, respectiv vicepreşedinte pe dl. Lect. Univ. Dr. Ciprian Gabriel Pop, de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj – Napoca.
La editia din acest an participa un numar de 186 de elevi (dintre care 53 de elevi de la Liceul de Muzică Tudor Jarda Bistriţa) care au promovat etapa de preselecţie ce a avut loc anterior în 20 de şcoli şi licee de muzică din ţară.. Ne bucurăm, în derularea acestui eveniment cultural de sprijinul Primăriei şi Consiliului Local al municipiului Bistriţa, a Centrului Municipal Cultural George Coșbuc Bistrița, instituţii care susţin financiar derularea concursului şi premierea elevilor merituoşi, a Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud (Concursul este inclus în C.A.E.R.I. al M.E.C.S. pe anul 2015, nr. crt. 261), precum si de contribuţia partenerilor noștrii: Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, Fundația ”Societatea de Concerte” Bistriţa, Asociația cultural-artistică “Hara”-care acordă Marele Premiu al Juriului, Hotel Metropolis Bistrita, de implicarea părinţilor şi a cadrelor didactice de la Liceul de Muzica Tudor Jarda Bistrita.
Va invităm la deschiderea festivă a editiei a XXXII a Concursului National de interepretare instrumentala si vocală a muzcii românesti culte, vineri, 15 mai 2015, ora 9.00, la Liceul de Muzică „Tudor Jarda” Bistriţa, Sala Nicolae Bretan, prilej cu care va avea loc şi recitalul câştigătoarei Marelui premiu de la ediţia precedentă a concursului, Sabina Shilaghi, vioară, de la Colegiul de Muzică Sigismund Toduţă din Cluj-Napoca.
Pe parcursul zilei se va desfăşura concursul, pe secţiuni: Secţiunea PIAN: Sinagoga Bistriţa, orele 9.30 – 14.30; Secţiunea CANTO: Sinagoga Bistriţa, orele: 16 – 19; Secţiunea INSTRUMENTE CU COARDE: Liceul de Muzică „Tudor Jarda” Bistriţa, Sala Nicolae Bretan, orele 10 – 13.30; Secţiunea INSTRUMENTE DE SUFLAT: Liceul de Muzică „Tudor Jarda” Bistriţa, Sala Nicolae Bretan, orele 16 – 18.30.
Tot în cursul zilei de vineri, de la ora 19.00 la Biserica Romano – Catolică, de pe str. Gh. Şincai, va avea loc un Recital de orgă, susţinut de către lect.univ.dr. Erich Türk, de la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca.
Sâmbătă, 16 mai 2015, de la ora 10.00, la Sinagoga Bistriţa, va avea loc Gala laureaţiilor şi festivitatea de premiere.
prof. Claudiu Șular,
directorul Liceului de Muzica Tudor Jarda Bistrita