Bistriţenii au parte, în zilele următoare, de două concerte minunate: absolvenţii Liceului de Muzică “Tudor Jarda” le-au pregătit un recital special intitulat “Sunet şi cuvânt” – un alt recital extraordinar fiind “Familii de mari muzicieni” cu Angelo Marica (pian), Lucia Marica (vioară) şi Mihai Marica (violoncel).
“Sunet şi cuvânt” este intitulat recitalul special susţinut de absolvenţii Liceului de Muzică “Tudor Jarda” vineri, 10 iulie, de la ora 17.00. pe scena Sinagogii vor urca soprana Andrada Băieşiu, bas baritonul Tudor Mureşan, soprana Giorgiana Creţa şi baritonul Vlăduţ Vălean – acompaniaţi la pian de Oana Mureşan. Invitatul de onoare al întâlnirii este învăţătoarea Livia Pop iar din program fac parte arii celebre din Giuseppe Verdi, Wolfgang Amadeus Mozart, Tiberius Brediceanu, Christoph W. Gluck, Vincenzo Bellini, Nicolae Bretan, Franz Schubert, Georg F Haendel.
Tot la Sinagogă însă duminică, 12 iulie, de la ora 19.00, aveţi ocazia să ascultaţi o familie întreagă de muzicieni.
Recitalul extraordinar “Familii de mari muzicieni” îi are drept protagonişti pe Angelo Marica – la pian, Lucia Marica – la vioară şi Mihai Marica – la violoncel.
Din program fac parte compozitori precum Dmitri Shostakovich – Trio Nr 1. Op. 8, în do minor şi Johannes Brahms – Trio nr 1, Op. 8, în Si minor.
Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Bistirţa-Năsăud, Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud în parteneriat cu Societatea de Concerte Bistriţa şi Centrul Cultural Municipal “G Coşbuc”