„Astăzi, până la ora 18.00, dar şi în a treia zi de Paşti se mai pot cumpăra bilete la concertul extraordinar care se va desfăşura la Palatul Culturii. Avem încă aproximativ 50 de locuri rămase neocupate”, a precizat pentru Bistriţeanul.ro Dorel Cosma, directorul Centrului Cultural Municipal. Şi Cristian Pomohaci vine la Bistriţa, pe 7 mai.
Primăria Municipiului Bistriţa şi Palatul Culturii Bistrița vor oferi în a treia zi de Paşti – pe 3 mai, de la ora 18.00 – tradiţionalul Concert extraordinar de Paști.
În acest an, spectacolul va fi susţinut de soliștii Operei Române din Craiova – printre care se numără şi bistriţeanul Florin Ormenişan.
Tenorul va urca pe scenă alături de Cristina Oltean şi Renata Vari, soliştii urmând să fie acompaniaţi de Orchestra Operei Române din Craiova dirijată de Bogdan Radu Botezatu.
„Pentru concertul de marți prețul unui bilet este de 10 lei. Bistriţenii vor putea să-şi cumpere bilete de la Palatul Culturii astăzi, între orele 10.00 – 12.00 și 16.00 – 18.00, dar şi marţi, în a treia zi de Paşti, înainte de concert", a precizat Dorel Cosma, directorul Centrului Cultural Municipal pentru Bistriţeanul.ro.
„Şi în Săptămâna Luminată, mai precis sâmbătă, 7 mai, vom oferi bistriţenilor un concert extraordinar de folclor. Centrul Cultural Municipal în colaborare cu Asociația Națională de Folclor din România va organiza la Palatul Culturii din Bistrița «Gala folclorului transilvan», iar printre cei mai îndrăgiţi şi cunoscuţi interpreţi care vor veni la Bistriţa se numără şi Cristian Pomohaci", a mai spus Dorel Cosma.
Concertul folcloric este dedicat sărbătorii Zilei Europei din 9 mai şi va începe la ora 17.00. Alături de Cristian Pomohaci bistriţenii îi vor putea urmări pe Ovidiu Homorodean, Petre Petruse, Marioara Sigheartău, Elena Rusu, Cristina Scurtu, Ionela Lechințan, Anton Todică, Teodora Simionca, Paul Ban, Cornelia Hoha, Teodora Simionca, Larisa Bozbici, Alexandra Turcu, Mălina Pop, Ansamblul Folcloric „Cununa de pe Someș”, Ansamblul Folcloric „Balada”, Ansamblul folcloric „Bârgăul”, Grupul "Coronița" (Solovăstru, Mureș) şi Trișcașii din Leșu Ilvei . Preţul unui bilet este de 5 lei.