DJST Bistrița-Năsăud, în parteneriat cu AS CS Schreiner Bistrița au derulat un program pentru tineret denumit generic ”Tinerii redescoperă Bistrița”, program la care au participat peste 60 de tineri cu vârste cuprinse între 14-35 ani.
Programul a constat în a redescoperi monumentele istorice și frumusețile naturale ale Bistriței și împrejurimilor și, la solicitarea tinerilor, o parte a programului s-a desfășurat și la Colibița.
Scopul programului a fost acela de a implica tinerii în programe educaționale prin promovarea unor principii sănătoase de petrecere a timpului liber.
Obiectivele urmărite în cadrul programului sunt legate de promovarea tradițiilor și culturii locale, județene, precum și promovarea unui stil de viață sănătos, prin activități sportive, de divertisment și recreere.
Impactul deosebit în rândul tinerilor participanți au determinat organizatorii să proiecteze programul menționat și în calendarul activităților pe 2014.
Director DJST BN,
Florian Constantin
Președinte AS CS Schreiner,
Valentin Schreiner