Concursul „Mesajul meu antidrog” este unul dintre proiectele de succes de prevenire a consumului de droguri în rândul populaţiei şcolare din învăţământul gimnazial şi liceal şi se desfăşoară anual, încă de la înfiinţarea ANA (Agenția Națională Antidrog). Din 16 februarie, și în școlile din Bistrița-Năsăud.
EDIŢIA A XIV– A CONCURSULUI NAŢIONAL „MESAJUL MEU ANTIDROG” 2017 - Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Bistrița-Năsăud, lansează la nivel judeţean, în data de 16 februarie a.c., ediţia a XIV–a a concursului „Mesajul meu antidrog”, având ca temă „Colorează-ţi viaţa altfel... fără droguri!”.
Ediţia a XIV–a a concursului se derulează în intervalul februarie - iulie 2017, în cadrul instituţiilor din învăţământul preuniversitar (gimnaziu şi liceu) din toate judeţele ţării şi din Bucureşti.
Având ca obiectiv specific dezvoltarea unor atitudini şi practici la nivelul întregii populaţii aflate într-o formă de învăţământ, prin intermediul programelor şcolare şi de petrecere a timpului liber, în scopul adoptării unui stil de viaţă sănătos, fără tutun, alcool şi droguri, proiectul reprezintă un concurs naţional în cadrul căruia elevii îşi exprimă, într-o formă de comunicare artistică sau prin sport, opiniile şi atitudinile lor în legătură cu consumul de droguri.
Secţiunile ediţiei a XIV-a sunt: eseu literar, arte vizuale (grafică, desen şi fotografie), film scurt metraj, spot, sport (la nivel judeţean), iar criteriile de evaluare a lucrărilor urmăresc încadrarea în cerinţe (tematică şi dimensiuni), promovarea mesajelor pozitive, originalitatea mesajului şi a subiectului ales, acurateţea stilului, claritatea limbajului.
Beneficiarii direcţi ai concursului sunt tineri din învăţământul preuniversitar (gimnaziu şi liceu).
Lansarea se va realiza printr-o conferinţă de presă susţinută în data de 16.02.2017, ora 14:00 la sediul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bistrița-Năsăud, Str. Gheorghe Șincai, Nr. 22, Bistrița, județul Bistrița-Năsăud.
La conferință vor participa specialiști din partea Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bistrița-Năsăud, Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud, Direcției pentru Sport și Tineret Bistrița-Năsăud.
CENTRUL DE PREVENIRE, EVALUARE ŞI CONSILIERE ANTIDROG BISTRIȚA-NĂSĂUD
Foto Arhivă