Începând cu data de 9 septembrie, col. Iacob Fătu a fost numit în funcţia de prim-adjunct al inspectorului şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Domnia sa a susţinut concursul la Bucureşti în cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, după aproximativ trei luni în care a ocupat interimar această funcţie.
Col. Iacob Fătu a absolvit în anul 1987 cursurile Şcolii Militare de Ofiţeri Activi a Ministerului de Interne Bucureşti, după care a fost încadrat la Unitatea de Jandarmi a municipiului Cluj-Napoca, timp de doi ani. Din anul 1989 până în anul 1996 a activat la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Sălaj. Din 1996 până în prezent este încadrat la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud. A îndeplinit funcţii de conducere la nivel de detaşament şi servicii, pe linie de logistică, ordine şi siguranţă publică.
În anul 2002, a absolvit cursurile Facultăţii de Drept din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti, specialitatea – Ştiinţe Juridice, iar în anul 2003 a absolvit cursurile post-universitare în cadrul aceleiaşi instituţii de învăţământ, specialitatea – Ştiinţe Penale.
În perioada 2003-2005 a ocupat funcţia de adjunct al inspectorului şef pe linie de ordine publică şi odată cu reorganizarea Jandarmeriei Române a ocupat funcţia de şef Serviciu Organizare Coordonare Misiuni în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud. Începând cu luna mai a acestui an, a ocupat funcţia de împuternicit prim adjunct al inspectorului şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistriţa Năsăud.
Compartiment Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul IJJ BN