Județul nostru este sub avertizare de cod galben de ploi. Meteorologii anunță că avertismentul durează până în această noapte.
Bistrița-Năsăud este sub avertizare de cod galben. Ploile nu dau semne că se vor opri prea curând. Meteorologii transmit că avertizarea este valabilă până la ora 23.
„În intervalul menţionat, instabilitatea atmosferică se va menține accentuată în zonele montane, în Transilvania, Maramureș, cea mai mare parte a Munteniei, nordul Olteniei, sudul Moldovei și în Dobrogea.
În aceste zone vor fi averse torențiale, iar în intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantităţi de apă care vor depăşi local 20...30 l/mp și pe spații restrânse 50...60 l/mp.
Mai ales în sud-estul teritoriului se vor semnala descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și pe arii restrânse căderi de grindină”, conform Administrației Naționale de Meteorologie.