Iarna nu se lasă așteptată! În Pasul Tihuța a nins și este ceață densă iar la Valea Blaznei ninge ca în povești. Avertizarea de cod galben pentru județul nostru a intrat în vigoare în această dimineață la ora 4.00.
Meteorologii au emis o avertizaree de cod galben de ninsori și vânt puternic în 13 judete din nordul țării și de la munte începând de luni de la ora 4:00.
Printre județele vizate se află și Bistrița-Năsăud. Fără să stea prea mult de gânduri iarna și-a intrat deja în drepturi în zonele de munte. Avertizarea este valabilă astăzi, 25 noiembrie, între orele 4:00 si 22:00.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie în acest interval vor predomina ninsorile iar în zonele vizate cantitățile de apă vor acumula pe arii restrânse 15 - 20 de litri/mp și izolat vor depăși 30 de litri/mp.
Vântul va avea intensificari locale în majoritatea regiunilor cu rafale mai puternice, de 70 - 80 de kilometri/oră, la munte și trecător în nordul Moldovei, unde ninsoarea va fi viscolită.