Conducerea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a fost prezentă zilele trecute la Bistriţa şi a participat la o conferinţă de presă în cadrul căreia a anunţat că Drumul Naţional 15 A va fi pregătit pentru iarnă. Vor fi trasate marcaje provizorii, iar insulele de calmare vor fi semnalizate corespunzător.
„DN 15 A va fi marcat provizoriu. Constructorul va face marcajul provizoriu cât de curând. La ora actuală acesta mai are de lucrat la stratul de uzură, motiv pentru care nu au fost făcute marcajele. Acuma se lucrează la acest strat şi se încearcă să se acopere tot DN 15 A cu stratul de uzură”, a declarat Eugen Cecan, şeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj în cadrul unei conferinţe de presă.
Reprezentanţii CNADNR au fost întrebaţi şi despre insulele de calmare a traficului care la ora actuală nu sunt semnalizate corespunzător şi reprezintă un adevărat pericol.
„Nu ştiu în ce stadiu sunt acele insuliţe de calmare. Ştiu că în faza de execuţie ar trebui să fie foarte bine semnalizate de constructor. În faza finală ele vor avea iluminat şi toată semnalizarea aferentă, deci teoretic nu ar mai trebui să surprindă un conducător auto în momentul în care trece pe lângă acestea. Avem exemple foarte concrete pe DN 1, între Braşov şi Sibiu, am pus astfel de sisteme , funcţionează de cinci ani. Acolo sincer să fiu, înainte era un măcel, zeci de morţi şi răniţi, iar acuma practic îi număr pe degete”, a declarat directorul adjunct al CNADNR, Cristian Andrei.
Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud a precizat că cea mai mare problemă a şoferilor, când vine vorba de aceste insuliţe, este faptul că vor trebui să apese frâna şi nu vor mai putea depăşi viteza legală atunci când vor intra în localităţi.
În realitate însă insulele sunt destul de prost semnalizate, două dintre acestea fiind amplasate în zone fără vizibilitate. În plus, acestea au fost amenajate după ce drumul a fost construit fără a lărgi corespunzător zonele în care au fost montate aceste „insuliţe” de calmare a traficului.
FOTO ARHIVĂ