Actorii Teatrului National Targu-Mures vor prezenta maine, incepand cu ora 19, pe scena Centrului Cultural Municipal George Cosbuc, spectacolul Clinica amantilor, de John Chapman si Dave Freeman.
Clinica amantilor este o comedie de situatie, plina de haz si fantezie. Harriett este o femeie singura, senzuala, care duce o viata duplicitara. Ea intretine relatii amoroase bazate pe bani, cu doi barbati, ambii casatoriti, dar care-i asigura o renta suficienta.
Cei doi nu stiu unul de existenta celuilalt, iar lucrurile se complica atunci cand unul dintre ei isi luxeaza piciorul si nu se poate deplasa. In final, cei doi barbati se intalnesc, iar in scena apar si sotiile lor, care vin sa-i “recupereze”.
Regia este semnata de Claudiu Goga, iar din distributie fac parte actorii Dan Radulescu, Rodica Baghiu, Ion Ritiu, Bianca Farcas, Gabriel Dumitras, Marinela Popescu si Elena Purea.
Pretul unui bilet este de 15 lei, iar elevii, studentii si pensionarii vor plati doar 8 lei.