Odată cu modernizarea Centrului Istoric, proiect pentru care s-au cheltuit o mulţime de bani, au fost montate mai multe cişmele. Încă de la început, acestea au fost nefuncţionale, iar dacă în iarnă exista scuza că apa ar putea îngheţa pe conducte, acum că a venit căldura nu mai există niciun motiv pentru care acestea să nu fie puse în funcţiune.
Un buget de 44 de milioane de lei s-a cheltuit pentru modenizarea Centrului Istoric, iar lucrările au fost încheiate de curând. Încă de la început au fost semnalate o mulţime de probleme legate de pavaje, zugrăveli, burlane, capacele de canal şi chiar şi cişmelele de apă.
Nici măcar cele patru ceasuri imense montate în zona centrală a oraşului nu funcţionează perfect, două dintre ele fiind defecte, ori cel puţin aşa pare să fie pentru că nu indică niciodată ora corectă.
Muncitorii firmei TCI din Cluj au montat mai multe ţâşnitori de apă însă din păcate acestea nu funcţionează, nu au funcţionat niciodată. Unele chiar au fost distruse imediat ce au fost montate. Bucăţi metalice din cişmele au fost pur şi simplu rupte, iar acolo unde acestea au rămas întregi a dat “atacul” rugina.
Singurele ţâşnitori cu apă care funcţionează în prezent sunt cele din parcul municipal, montate pe vremea când acesta a fost modernizat. Cele noi, aflate în pieţetele şi părculeţele din Centrul Istoric sau pe pasaje sunt deocamdată doar de ornament.