25 de picturi de mare impact vor putea fi admirate în cadrul unei expoziţii ce va avea loc în Biserica Evanghelică. Ciprian Cerbu este artistul din noua gardă, care prin creaţiile sale sparge normele şi vine puternic din spate. Evenimentul de sâmbătă seara va fi vernisat de criticul de artă Vasile Duda.
Ciprian Cerbu este un tânăr artist, absolvent al Universităţii de Arte şi Design din Cluj. Pasionat de pictură, Cerbu iese la rampă cu o abordare avangardistă într-o expoziţie unică, atât prin detaliile sale cât şi prin cadrul ales. Lucrările sale vor putea fi admirate sâmbătă seara într-o expoziţie organizată în incinta Bisericii Evanghelice.
Vor fi aproximativ 25 de lucrări realizate în tehnică mixtă (ulei şi acrylic pe pânză şi carton). Unele teme sunt inspirate din “found photography” - o categorie de fotografie găsite de diferiţi oameni cu autor necunoscut - dar vor fi şi câteva lucrări în stilul baroc.
Prin creaţiile sale, Cerbu se impune treptat ca un artist din noua gardă, cu o viziune contemporană şi un stil aparte.
Evenimentul este o premieră pentru Bistriţa şi va avea loc sâmbătă, 23 august, la ora 00, în Biserica Evanghelică.