Arcul cu săgeți, una dintre cele mai vechi arme de care omul s-a folosit de-a lungul istoriei, în luptă sau la vânătoare, va fi punctul de atracţie într-un inedit proiect menit să pună în valoare un sport olimpic deosebit, dar şi unul dintre monumentele istorice din Bistriţa. O provocare pentru toţi copiii peste 12 ani, dar şi pentru adulţi.
Asociația Club Sportiv Arc Transilvan din Bistrița, organizează timp de trei zile, în perioada 14-16 iulie, o serie de evenimente în cadrul proiectului „Bistriţa medievală, arc peste timp”, proiect cofinanțat din bugetul local al Municipiului Bistrița pe anul 2017.
Orașul nostru are o istorie cunoscută de mai bine de șapte veacuri, fiind unul din cele șapte burguri a căror prezență pe teritoriul Transilvaniei, i-au adus acesteia, în Evul Mediu, onoarea de a face parte din Siebenbürgen.
Din zbuciumatele epoci pe care le-a străbătut Cetatea Bistriței de-a lungul vremii, pe lângă izvoare scrise, ne-au rămas câteva vestigii: clădiri, fragmente din zidul de apărare, biserici și unul din turnurile de pază ale burgului, Turnul Dogarilor.
Asociația Club Sportiv Arc Transilvan dorește aducerea în atenția bistrițenilor a acestui monument şi includerea lui în viața orașului. Prin urmare, manifestările pe care le organizează asociaţia se vor desfășura în proximitatea turnului, iar în centrul lor se află arcul cu săgeți, una dintre cele mai vechi arme de care omul s-a folosit de-a lungul istoriei, în luptă sau la vânătoare.
Tirul cu arcul este astăzi un sport olimpic, care dezvoltă abilitățile fizice, disciplina, concentrarea și, nu în ultimul rând, poate constitui un mod de a petrece timp în aer liber, de a face mișcare, de a cunoaște istorie, de a socializa.
În data de 14 iulie, de la ora 12, la Casa Argintarului se va desfășura un workshop tematic în cadrul căruia va fi prezentat filmul „Turnul Dogarilor, istoria ca o poveste”, realizat în cadrul proiectului „Bistriţa medievală, arc peste timp”, prilej cu care cei prezenți vor putea afla - de la organizatorii evenimentului și de la invitații lor - detalii interesante atât despre monument, cât și despre tirul cu arcul.
Pe 15 iulie, între orele 16 – 19, la Turnul Dogarilor va avea loc pregătirea fizică, antrenamentul și instruirea participanților, sub coordonarea organizatorilor, iar ziua de 16 iulie va fi dedicată concursului denumit „Întinzătorii de arcuri”, care se va desfășura, de asemenea, la Turnul Dogarilor, între orele 15–18 – o competiţie în care se pot înscrie copii cu vârste între 12-16 ani și bistrițeni cu vârsta de peste 17 ani.
La final, toţi participanţii vor fi premiaţi, în cadrul unei festivităţi, cu diplome, cupe şi medalii.
Evenimentul destinat întregii comunităţi bistrițene, beneficiază de sprijinul Federației Române de Tir cu Arcul (FRTA), al Facultății de Educație Fizică și Sport a Universității Babeș-Bolyai Extensia Bistrița și al Clubului Monarhiștilor Bistrițeni.
„Ne propunem, prin aceste activități, deschiderea către unul din cele mai vechi sporturi, îmbinată cu dorința de a cunoaște cât mai bine istoria locului în care trăim, convinși fiind că astfel se pot genera schimbări comportamentale şi de atitudine pozitivă ale tinerilor în relaţiile din societate, în stilul de viaţă şi în modul în care vor alege să îşi petreacă timpul liber în perioada vacanţelor...”, precizează Răzvan Cîtu, președintele Asociației Club Sportiv Arc Transilvan.