Avea doar 19 ani, tot viitorul în față și tocmai se întorcea acasă după o sesiune grea la Universitatea Tehnică. Andrei Munteanu a murit într-un tragic accident produs de prietenul său, chiar în timp ce încerca să ajungă acasă, la Rodna Veche.
Un grav accident de circulație a îndoliat o familie din Rodna Veche, după ce unicul fiu s-a prăpădit chiar când se întorcea acasă. Aseară, în jurul orei 22:00, Andrei Munteanu se întorcea acasă, la Rodna Veche, de la facultate.
Era student la Universitatea Tehnică din Cluj, iar după o sesiune grea, se întorcea acasă. Era însoțit de un alt student de aceeași vârstă, din Sângeorz-Băi. Au venit cu trenul până la Ilva Mică, iar de acolo au fost preluați de mama celuilalt student, care a venit cu mașina după ei.
Dacă până la gară a condus femeia, la întoarcere, tânărul de 19 ani din Sângeorz-Băi și-a rugat părintele să îi permită să conducă. Nu au apucat să facă mult, când, din cauza vitezei, spun martorii, autoturismul a derapat într-o curbă și a lovit frontal un autoturism în care se aflau 7 persoane.
Autoturismul Seat a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat peste calea ferată din apropiere, împrăștiindu-se pe câțiva metri buni bucăți din autoturism.
Andrei Munteanu a fost găsit de către echipajele medicale încarcerat și în stop cardio-respirator. În ciuda manevrelor de resuscitare, care au fost aplicate mai bine de o oră, tânărul a fost declarat decedat. Acesta se afla pe bancheta din spate și a fost grav rănit când autoturismul s-a răsturnat.
Tânărul era sigurul copil al familiei Munteanu. Tatăl său este un inginer ieșit la pensie, iar mama muncea în Germania.